China şi UE încearcă să-şi regleze dezechilibrele şi diferenţele - Calea de mijloc spre bunăstare
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a îndemnat joi la abordarea „dezechilibrelor şi diferenţelor" între Uniunea Europeană şi China, cu ocazia primului summit cu prezenţă fizică după mai mult de patru ani, informează AFP.
„China este cel mai important partener comercial al UE", a amintit Ursula von der Leyen, „însă există în mod clar dezechilibre şi diferenţe pe care trebuie să le tratăm". La rândul său, preşedintele chinez Xi Jinping a îndemnat ca cele două părţi „să răspundă împreună la provocările mondiale şi să conlucreze pentru a promova stabilitatea şi prosperitatea în lume".
„China şi UE ar trebui să fie parteneri în cadrul unei cooperări reciproc avantajoase", a declarat Xi în timpul întrevederii sale cu Von der Leyen şi cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, la Diaoyutai, vila de protocol a guvernului chinez la Beijing. În acest context, preşedintele chinez a subliniat importanţa „încrederii politice" între cei doi parteneri.
Charles Michel a dat asigurări că UE doreşte „o relaţie stabilă şi reciproc avantajoasă cu China". Însă, „în mod absolut firesc, noi vom promova astăzi valorile noastre europene, inclusiv drepturile omului şi democraţia", a susţinut el.
Summitul - primul cu prezenţă fizică după mai mult de patru ani - survine într-un moment în care schimburile diplomatice între Bruxelles şi Beijing au fost reluate, după pandemia de Covid-19 care a izolat China de restul lumii. De mai multe luni, mai mulţi comisari europeni s-au deplasat în persoană în China pentru a reînnoda dialogul.
Însă subiectele de divizare rămân numeroase între UE şi principalul său partener economic, fie că este vorba de un important deficit comercial sau de războiul din Ucraina, două probleme ce ar urma să se afle în centrul discuţiilor joi.
„Liderii europeni nu vor tolera multă vreme un dezechilibru în schimburile lor comerciale", a atenţionat marţi Von der Leyen, într-un interviu acordat AFP la Bruxelles. „Noi avem instrumente pentru a ne proteja piaţa", a subliniat ea, declarându-se totodată adepta „soluţiilor negociate".
Deficitul comercial al UE în relaţia cu China s-a dublat în doi ani, pentru a atinge cifra record de 390 de miliarde de euro în 2022, potrivit Ursulei von der Leyen.
Beijingul i-a răspuns miercuri că politica de exporturi a UE spre China, însoţită de restricţii pentru exportul de produse de înalte tehnologii, „nu are sens".
China va încerca în timpul acestui summit „să îşi protejeze imaginea de actor mondial şi să liniştească actorii europeni cu privire la orientarea pe care o ia economia chineză", apreciază Grzegorz Stec, analist în cadrul grupului de reflecţie China Merics.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.