Membrii Eurogrupului au decis, joi seară, să ofere Greciei un nou credit, în valoare de 8,5 miliarde de euro, cu condiţia continuării reformelor structurale în domeniul financiar şi economic, decizia fiind salutată de Guvernul de stânga de la Atena.

 

„Eurogrupul salută ajungerea la un acord între Grecia şi instituţii privind un nou set de măsuri politice structurale, care au rolul stimulării creşterii economice şi abordării dezechilibrelor structurale în finanţele publice”, se arată într-un comunicat oficial transmis joi seară. Noua tranşă din împrumutul destinat Greciei urmează să fie aprobată formal în cadrul Mecanismului European de Stabilitate.

Eurogrupul a salutat adoptarea de către Parlamentul grec a măsurilor de reformă stabilite, în special cele în domeniul fiscal şi în sistemul pensiilor. Miniştrii de Finanţe ai statelor din zona euro au dat asigurări că au fost convenite măsuri de urgenţă pentru stimularea potenţialului de creştere economică în Grecia. „Eurogrupul salută adoptarea de către Grecia a recomandărilor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică în sensul stimulării competiţiei (...); de asemenea, Eurogrupul felicită Grecia şi Comisia Europeană pentru mobilizarea excepţională a fondurilor UE în scopul stimulării investiţiilor pentru crearea de locuri de muncă (...), precizează comunicatul.

„Ţinând cont de aplicarea deplină a tuturor măsurilor anterioare şi de finalizarea procedurilor naţionale, structurile de conducere ale Mecanismului European de Stabilitate urmează să aprobe Memorandumul de înţelegere asociat şi să deblocheze a treia tranşă de împrumut, în valoare de 8,5 miliarde de euro, pentru acoperirea necesităţilor financiare curente, pentru ştergerea arieratelor şi, posibil, pentru crearea de spaţiu de manevră în sensul constituirii unor rezerve de lichidităţi”, subliniază Eurogrupul.

Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrupului, a confirmat că Grecia va primi 8,5 miliarde de euro, sugerând că Guvernul de la Atena ar putea beneficia de restructurarea plăţilor datoriei suverane. O parte a datoriei ar putea fi eşalonată, printr-un acord cu Fondul Monetar Internaţional, pe următorii 15 ani.