Manifestaţiile împotriva unui poiect minier al grupului american Newmont au continuat miercuri în Peru, în pofida instaurării stării de urgenţă în regiunea Cajamarca (nord), ca urmare a decesului a trei persoane marţi, au anunţat autorităţile regionale.

Un grup de manifestanţi a fost agresat de poliţie, care a arestat trei persoane, a declarat preşedintele departamentului, Gregorio Santos. Santos, apropiat politic preşedintelui de stânga Ollanta Humala, se află, în prezent, într-o rebeliune făţişă faţă de Guvern. "Se pare că Guvernul optează pentru o soluţie sângeroasă, întrucât nu găseşte mijloacele să elimine în mod paşnic rezistenţa împotriva proiectului Conga", a adăugat şeful Executivului regional. Unul dintre liderii mişcării ostile proiectului minier, Marco Arana, fost preot şi liderul Partidului Pământ şi Libertate (ecologist), a declarat că a fost "lovit violent" de către forţele de ordine. "În momentul arestării mele, am fost lovit şi am fost dus la comisariatul de poliţie, unde an fost lovit din nou", a declarat el. Starea de urgenţă a fost decretată pentru o perioadă de 30 de zile în regiunile Celendin, Hualgayoc şi Cajamarca, în scopul opririi manifestaţiei împotriva proiectului de amenajare a unei mine de aur de la Conga, aparţinând companiei americane Newmont, cea mai mare investiţie minieră a ţării (în valoare de 4,8 miliarde de dolari), care se va concretiza în 2014. La sfârşitul lui 2011, provincia Cajamarca a fost parţial paralizată de o serie de manifestaţii împotriva proiectului Conga şi de blocarea drumurilor, când Guvernul a instituit, de asemenea, stare de urgenţă. Opozanţii proiectului denunţă în special impactul minei asupra resurselor fragile de apă din regiune. Proiectul va sacrifica patru lacuri de acumulare situate la altitudine, pentru a le înlocui cu lacuri artificiale.