Premieră cu păţanii în istoria spaţială - Robotul nu e bine ancorat pe cometă
În premieră pentru istoria spaţială, miercuri seara, robotul Philae a fost plasat pe o cometă. Specialiştii au sesizat însă că nu este ancoart corespunzător. Joi, Centrul Naţional de Studii Spaţiale a anunţat că robotul funcţionează şi se află în verificări.
Centrul Naţional de Studii Spaţiale (CNES) din Franţa a anunţat că are "trei veşti bune" în legătură cu robotul Philae, inclusiv buna funcţionare a acestuia şi alimentarea cu energie graţie panourilor solare, precizând totodată că o verificare generală a acestuia se află în plină derulare. "Philae a petrecut noaptea pe cometă şi avem trei veşti bune: prima se referă la faptul că Philae s-a aşezat pe nucleul cometei. A doua se referă la faptul că Philae primeşte energie, panourile solare au început să funcţioneze şi îi permit deci un viitor. A treia veste bună: suntem în contact permanent cu Philae, întrucât Philae emite şi trimite informaţii către sonda Rosetta şi apoi Rosetta, care se află pe orbita cometei, ne retransmite acele informaţii", a explicat directorul CNES, Jean-Yves Le Gall. În ce priveşte fixarea robotului pe scoarţa cometei, directorul CNES a subliniat că se face o verificare generală a robotului şi că "toate sistemele funcţionează bine". Misiunea spaţială Rosetta, din care face parte robotul-laborator Philae, constă în recoltarea unor eşantioane de pe cometa Ciurimov-Gherasimenko, care vor fi ulterior analizate şi ar putea oferi o serie de informaţii interesante despre originea Sistemului Solar şi chiar despre modul în care a apărut viaţa pe Terra. După ce Philae se va ancora pe suprafaţa cometei, va începe imediat să studieze nucleul, timp de două zile şi jumătate, perioadă în care va efectua analize ştiinţifice. Apoi, ritmul de lucru va fi determinat de reîncărcarea bateriilor. Dacă totul va funcţiona aşa cum a fost programat, Philae ar trebui să funcţioneze până în luna martie, fiind condamnat "să moară de cald", atunci când cometa se va apropia de Soare. Cu un cost total de 1,3 miliarde de euro, echivalentul a trei avioane Airbus 380, misiunea Rosetta a mobilizat aproximativ 2.000 de cercetători pe parcursul a 20 de ani.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.