Preşedintele sirian Bashar al-Assad şi-a exprimat regretul că apărarea ţării sale a doborât, la 22 iunie un avion de luptă turcesc, afirmând într-un interviu acordat cotidianlui Cumhuriyet şi publicat marţi că aparatul zbura într-un spaţiu folosit în trecut de avioanele israeliene.

"Avionul zbura pe un culoar aerian folosit de trei ori în trecut de aviaţia israeliană", a declarat preşedintele sirian, regretând "100 la sută" acest incident care a intensificat tensiunile dintre Turcia şi Siria. Preşedintele sirian a respins acuzaţiile Turciei, potrivit cărora apărarea siriană a doborât în mod intenţionat avionul F-4 turcesc, aflat într-o misiune de antrenament în spaţiul aerian de deasupra Mediteranei. "O ţară aflată în război acţionează întotdeauna în acest fel. Acest avion zbura la o altitudine foarte mică şi a fost doborât de apărarea antiaeriană, care a crezut că este un avion israelian (...). Militarul din cadrul apărării antiaeriene nu dispunea de radar, deci nu putea să ştie cărei ţări aparţinea (avionul)", a declarat al-Assad, care a prezentat condoleanţe familiilor celor doi piloţi ai avionului. Piloţii nu au putut fi găsiţi. "Dacă acest avion ar fi fost doborât în spaţiul aerian internaţional (aşa cum afirmă Ankara), nu am fi ezitat să ne cerem scuze" oficiale, a adăugat el. Regimul lui Bashar al-Assad se confruntă din martie 2011 cu o revoltă populară. În cele 15 luni, represiunea şi mai recent luptele între armată şi rebeli s-au soldat cu circa 16.000 de morţi, majoritatea civili, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului. Liderul sirian a dorit schimbarea atitudinii faţă de acest incident cu Turcia, care a interpretat doborârea avionului drept un act ostil şi a decis consolidarea măsurilor de securitate la graniţa cu Siria, unul dintre foştii săi aliaţi. "Nici nu vrem să ne gândim că acest avion ar fi fost trimis în mod deliberat în spaţiul nostru aerian. Dorim să credem că a fost o eroare a pilotului şi considerăm că acest episod aparţine trecutului şi nu trebuie exagerat (...). Nu avem nimic de câştigat prin doborârea unui avion de luptă turcesc", a adăugat Assad. Preşedintele sirian a precizat totodată că ţara sa nu intenţionează să mobilizeze trupe la frontiera turcă. "Orice ar face Guvernul (lui Recep Tayyip) Erdogan nu vom recurge la o concentrare a trupelor la frontieră. Poporul turc ne este prieten şi va înţelege", a adăugat el.