Între 2.000 şi 3.000 de tineri, dintre care unii erau dezbrăcaţi aproape complet, au manifestat la Montreal, joi seara, bătând în caserole, pentru a protesta faţă de Marele Premiu de Formula 1, ce va avea loc în acest oraş, şi faţă de creşterea taxelor de şcolarizare.

Forţele de ordine, prezente dar iniţial discrete, au recurs spre sfârşitul serii la grenade asurzitoare şi la gaze lacrimogene pentru a împiedica manifestanţii să se apropie de cartierul unde sunt instalate standurile pentru Grand Prix, pe o stradă pietonală, plină de invitaţi în ţinute elegante şi maşini de lux. Iniţial au fost arestate zece persoane. În total, în cursul zilei s-au înregistrat cel puţin trei manifestaţii diferite şi numărul total al persoanelor arestate a atins 39 la sfârşitul serii, potrivit forţelor de ordine. "Toţi dezbrăcaţi în stradă!". Fotografiaţi de sute de persoane, manifestantele, cu pătrate roşii - simbolul mişcării - lipite în dreptul pieptului şi colegii lor de sex opus - dintre care trei afişau o nuditate totală - au scandat "Formula 1, poluator, sexist, hoţ". Unii purtau pancarte pe care scria "Harper, Charest, Tremblay, Ecclestone", cu referire la premierul Canadei, al Quebecului, primarul Montrealului şi patronul F1. Studenţii consideră că există o legătură între Grand Prix, "eveniment elitist" în opinia lor, finanţat parţial de provincia Quebec, şi lupta lor împotriva creşterii taxelor de şcolarizare, prevăzută de Guvern, care invocă probleme de finanţare. "Nuditatea noastră exprimă cererea de transparenţă", a declarat un student de la colegiul Maisonneuve din Montreal, îmbrăcat cu un slip de bumbac gri. Una dintre cele 39 de persoane arestate joi avea un cocteil Molotov, iar celelalte au aruncat cu pietre, cu lemne sau cu vopsea asupra forţelor de ordine, ori au încălcat alte reglementări municipale, a precizat poliţia.