UE doreşte un audit asupra funcţionării UNRWA - ONU infiltrat de agenţi dubioşi
Uniunea Europeană a cerut luni un audit asupra funcţionării agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA), după acuzaţii privind posibila implicare a unora dintre angajaţii ei în atacul din 7 octombrie în Israel, informează France Presse.
„Cerem (UNWRA) să accepte ca un audit să fie efectuat de experţi independenţi, aleşi de Comisia Europeană", a declarat purtătorul de cuvânt al acesteia din urmă, Eric Mamer.
Comisia a mai precizat că va decide dacă îşi suspendă sau nu finanţarea UNRWA în funcţie de rezultatele anchetei deschise de ONU. Ea a adăugat că nicio plată nu este prevăzută până la sfârşitul lunii februarie.
„Comisia va examina acest subiect în lumina rezultatului anchetei anunţate de ONU şi acţiunile pe care le va întreprinde", a precizat ea într-un comunicat.
„Este absolut normal să cerem ca aceste acuzaţii să fie clarificate şi investigate dat fiind că suntem unul dintre principalii donatori" de ajutor umanitar şi de dezvoltare pentru palestinieni, a adăugat Mamer.
Australia şi Canada au anunţat în weekendul trecut suspendarea finanţării UNRWA, după acuzaţii ale autorităţilor israeliene potrivit cărora angajaţi ai agenţiei ar fi putut fi implicaţi în atacul Hamas din 7 octombrie. De atunci, alte ţări au făcut acelaşi lucru, aminteşte AFP.
Statele Unite au anunţat vineri că „suspendă temporar" toate finanţările viitoare pentru agenţia ONU, aflată în centrul distribuţiei de ajutoare civililor din Fâşia Gaza şi sub focul luptelor dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas.
Atacul din 7 octombrie s-a soldat cu moartea a aproximativ 1.140 de persoane în Israel, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ AFP bazat pe cifre oficiale israeliene.
Ca răspuns, Israelul a promis că va "anihila" Hamas, care guvernează Gaza din 2007, şi a lansat o vastă operaţiune militară ce a făcut 26.422 de morţi, în marea majoritate femei, copii şi adolescenţi, potrivit ultimului bilanţ al Ministerului Sănătăţii al mişcării islamiste palestiniene.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.