Patru din cele cinci persoane arestate preventiv în cazul celor peste 2.000 de certificate false de vaccinare de la centrul din Vama Petea, județul Satu Mare, rămân după gratii, în timp ce a cincea a fost trimisă de Curtea de Apel Oradea în arest la domiciliu.

Două asistente, Daniela Ioana Hoblea și Voichița Camelia Sim, precum și doi registratori, Marc Ilieș și Horea Buriceanu, au fost arestați, săptămâna trecută, alături de o altă persoană care nu are calitate specială, Boroș Katalin. Daniela Ioana Hoblea, asistentă medicală în cadrul Centrului de vaccinare Petea, județul Satu Mare, este acuzată de luare de mită, fals intelectual și fals informatic, toate în formă continuată. Asistenta Voichița Camelia Sim, asistentă medicală în cadrul Direcției de Sănătate Bihor, și o persoană fără calitate specială sunt acuzate de complicitate la luare de mită, complicitate la fals intelectual și complicitate la fals informatic, toate în formă continuată. Registratorii din cadrul Centrului de vaccinare Petea, Marc Ilieș și Horea Buriceanu, sunt acuzați de luare de mită, fals intelectual și fals informatic, toate în formă continuată. „În cursul anului 2021, suspecții Hoblea Daniela, asistentă medicală, Ilieș Marc și Buriceanu Horea, registratori medicali, ar fi pretins și primit, în mod repetat, sume de bani cuprinse între 250 și 300 euro, de la persoanele care doreau să obțină adeverințe de vaccinare și certificat digital european Covid, fără să le fi fost administrate efectiv dozele de vaccin. Persoanele interesate ar fi apelat la suspecții menționați, de obicei prin intermediul unor persoane de încredere ale acestora din urmă. Între persoanele care ar fi intermediat legătura dintre cei patru suspecți din centrul de vaccinare Petea și cei interesați de obținerea certificatelor false ar fi fost Sim Voichița-Camelia, asistentă medicală la Direcția de Sănătate Bihor. În schimbul banilor, suspecții ar fi încărcat în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV) datele persoanelor care în realitate nu primiseră doza de vaccin, fiindu-le apoi eliberată adeverința de vaccinare și, pe baza acesteia, certificatul digital european Covid”, arată DNA. Procurorii au stabilit două moduri de acțiune. Unul este acela în care persoana interesată s-ar fi prezentat efectiv la centrul de vaccinare, însă doza de vaccin nu îi era administrată efectiv, iar cel de-al doilea (mai frecvent utilizat) era acela în care persoana interesată nici nu se prezenta la centrul de vaccinare, primind doar adeverința de vaccinare în schimbul sumei de bani solicitate. Toți cei cinci au contestat decizia Tribunalului Satu Mare, care i-a trimis după gratii. Magistrații de la Curtea de Apel Oradea au decis, ieri, că patru dintre cei cinci vor rămâne în arest, inclusiv fosta asistentă a DSP Bihor, în timp ce pentru persoana fără calitate specială, Boroș Katalin, s-a decis schimbarea măsurii preventive, aceasta fiind trimisă în arest la domiciliu.