Cercetaţi în stare de libertate Joi, lucrătorii Postului de Poliţie Transport Feroviar Aleşd au început urmărirea penală împotriva lui Arcibald R., de 18 ani, şi Graţian R., de 26 de ani, ambii din comuna Vadu Crişului, pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, constând în aceea că, în data de 01.10.2004, au sustras din buzunarul lui Zoltan G., din Diosig, suma de 50 euro şi 700.000 lei, în timp ce circulau cu trenul personal 3075 pe ruta Cluj Napoca- Oradea. Prejudiciul a fost recuperat, iar cei doi sunt cercetaţi în stare de libertate. Cablu telefonic abandonat între staţii În noaptea de 07/08.10.2004, lucrătorii Postului de Poliţie Transport Feroviar Aleşd au găsit abandonată, între haltele C.F.R. Ţeţchea şi Telechiu,cantitatea de 450 kg cablu telefonic din cupru, de 3 mm grosime, în valoare de circa 20 milioane lei, ce fusese demontată de pe stâlpii de telefonie dintre haltele respective. În prezent se efectuează cercetări pentru identificarea celor care au demontat cablul în vederea tragerii lor la răspundere penală. Uurmăriţi penal Lucrătorii Biroului Furturi din Auto din cadrul Poliţiei municipiului Oradea i-au cercetat şi au început urmărirea penală împotriva lui Cosmin Ilie C., de 24 de ani şi Ciprian Daniel L., de 24 de ani, ambii din Timişoara, care, în noaptea de 06/07.10.2004, au fost prinşi de o patrulă din cadrul Comandamentului Judeţean de Jandarmi Bihor, după ce, împreună cu o altă persoană, care nu a fost identificată încă, au furat dintr-un autoturism Skoda, ce era parcat pe strada Dimitrie Cantemir din Oradea, un C.D. Player auto, în valoare de 13.000.000 lei. Cercetările continuă cu cei doi autori în stare de libertate pentru stabilirea întregii lor activităţi infracţionale şi pentru identificarea celui de-al treilea participant. Minori specializaţi în furturi În data de 07.10.2004, lucrătorii Biroului Furturi din Auto din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au început urmărirea penală împotriva minorilor F.L., L.A.M. şi I.R.I., toţi de 15 ani, toţi din Oradea, care sunt autorii a două furturi din auto comise în cursul lunii septembrie, pe raza municipiului Oradea. Urmărit local Agenţii de siguranţă publică l-au depistat pe Cristian Ioan B., de 22 de ani, din Oradea, care este urmărit local şi în legătură cu care s-a stabilit că este autorul furtului unei oglinzi retrovizoare de pe autoturismul Fiat Ducato, comis în data de 08.03.2002. Prejudiciul în valoare de 5.000.000 lei nu a fost recuperat, iar cercetările continuă cu învinuitul în stare de libertate.