Noul Cod penal, în vigoare începând din 1 februarie, modifică nu doar sistemul judiciar, ci aduce schimbări importante şi în domeniul rutier. Astfel, şoferii care încalcă regulile de circulaţie nu vor mai fi pedepsiţi la fel de aspru, unele pedepse cu închisoarea fiind reduse sau chiar înlocuite cu amenda penală. Pe de altă parte, în noul Cod rutier ar putea fi prevăzut ca şoferii începători să nu poată circula pe timp de noapte decât cu însoţitor.


Pe lângă modificările operate la nivelul sistemului judiciar, Noul Cod penal conţine şi un capitol dedicat infracţiunilor contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice. Astfel, conform noilor norme, şoferii care au o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge vor putea fi pedepsiţi doar cu o amendă penală. "Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă", se precizează în Noul Cod penal. Aceasta în condiţiile în care, până în prezent, Codul rutier stabilea că pedeapsa în aceste cazuri este doar închisoarea de la 1 la 5 ani. În plus, noile reglementări introduc şi sintagma "la momentul prelevării mostrelor biologice", care poate da naştere interpretărilor. Mai precis, s-a vehiculat posibilitatea că, în baza normelor aplicabile de sâmbătă, poate fi amânat momentul prelevării probele biologice, astfel încât valoarea alcoolemiei luate în considerare să fie mai mică.

Amendă în loc de închisoare

Pedeapsa scade şi în cazul în care şoferii refuză recoltarea probelor biologice. Astfel, dacă până în prezent, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei unor substanţe psihoactive se pedepsea cu închisoarea de la 2 la 7 ani, Noul cod penal reduce cu doi ani sancţiunea. Prin urmare, conform noilor reguli, şoferii care refuză să le fie prelevate mostre pentru depistarea alcoolemiei riscă închisoare de la 1 la 5 ani. Alternativa amenzii a fost introdusă şi în cazul în care şoferii circulă pe drumurile publice cu un autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat potrivit legii. Aceştia vor fi sancţionaţi cu închisoare de la 1 la 3 ani (pedeapsă prevăzută şi până acum) sau cu amendă. Tot cu amendă ar putea fi sancţionaţi şi cei care conduc un autovehicul cu număr fals de înmatriculare. "Punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă". Aceasta în condiţiile în care sancţionarea cu amendă nu era inclusă până acum în Codul rutier. O altă modificare introdusă de legislaţia în materia penală se referă la pedepsele acordate pentru părăsirea locului accidentului. Fapta şoferului de a părăsi locul accidentului nu va fi considerată infracţiune atunci când în urma impactului s-au produs doar pagube materiale.

Începătorii, doar cu însoţitor

Şoferii începători ar putea fi obligați să fie însoţiti, la deplasările pe timp de noapte, de o persoană adultă care are permis de conducere de cel puţin cinci ani, potrivit unui amendament adoptat în acest sens în comisiile parlamentare la modificarea Codului rutier. Potrivit amendamentului, conducătorul de autovehicule posesor al categoriilor B1 si Β care are o vechime mai mică de un an de la obţinerea permisului de conducere are obligaţia "să nu conducă vehicule din categoria Β sau BE cu o putere a motorului mai mare de 110 kw" și "să nu conducă vehicule din categoriile A1, A2 (daca nu a posedat anterior A1), B1, Β si BE pe timpul nopţii pe drumurile acoperite cu gheaţă, zăpadă, polei". Amendamentul mai prevede obligația pentru această categorie de conducător auto "să nu conducă vehicule din categoriile A1, A2 (dacă nu a posedat anterior A1), B1, Β, BE pe autostrăzi pe timpul nopţii sau pe timpul zilei când vizibilitatea este redusă sub 100m" și să fie "însoţit de o persoană adultă, membru al familiei sau posesor al permisului de conducere cu o vechime de cel puţin 5 ani de zile, în deplasarea pe timp de noapte pentru vehiculele din categoria Β sau BE". La depunerea acestor amendamente, s-a argumentat că legislația românească trebuie să țină cont de practica europeană şi faptul că anual în România aproximativ 27% din accidentele grave de circulaţie sunt produse de conducători auto cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani.