Compus de Anton Pann, care a transpus în muzică poemul „Un răsunet” al lui Andrei Mureșanu, „Deșteaptă-te, române!” a fost cântat pentru întâia dată la 29 iulie 1848, în actualul parc „Zăvoi” din Râmnicu Vâlcea, devenind imnul revoluției pașoptiste românești. „Deșteaptă-te, române!” este, cu siguranță, cel mai cunoscut și drag cântec patriotic al națiunii noastre. Intonat la toate evenimentele majore ale istoriei noastre moderne, Imnul național de azi a trecut, alături de poporul român, prin momente faste, dar și prin clipe de restriște.

Fiind un simbol al Revoluției din Decembrie ’89, „Deșteaptă-te, române!” era declarat Imn național prin Decretul-lege nr. 40 din 25 ianuarie 1990. În plus, din 1991 și până în 1994, cântul revoluționarilor români pașoptiști a fost și Imn de Stat al Republicii Moldova, fiind apoi înlocuit cu actualul imn al fraților de peste Prut: „Limba noastră”. Peste numai câțiva ani, prin Legea nr. 99/1998, 29 Iulie a fost proclamată Ziua Imnului național al României.

La Beiuș, a devenit o tradiție ca Ziua Imnului național să fie aniversată în Parcul Central, festivitatea din acest an, organizată de Primăria Municipiului Beiuș și Asociația locală „Avram Iancu”, având loc la bustul Crăișorului.

Pe lângă viceprimarul Dragoș Balog, la ceremonia dedicată aniversării Zilei Imnului național au mai participat consilierul local Ioan Ojică, unii membri ai Asociației „Avram Iancu” Beiuș, în frunte cu președintele acesteia, Viorel Ianc, Anca Banda, referent la Casa de Cultură Beiuș, Tăsică Bursașiu, președintele subfilialei locale a Asociației Naționale  Cultul Eroilor „Regina Maria”, Gabriel Ojică, președintele Asociației de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Unirea” Beiuș, precum și alți localnici, printre care câteva cadre militare în rezervă și retragere.

În deschiderea festivității, Corul Asociației „Avram Iancu” Beiuș, dirijat de lt. col. (r.) Zoltan Boldiș, a intonat Imnul național, după care preoții Ioan Nat Balint și Ciprian Păstor au oficiat un Tedeum.

Viceprimarul Dragoș Balog a vorbit apoi despre rolul Imnului național în crearea și menținerea coeziunii naționale, subliniind că, alături de drapelul albastru-galben-roșu, ne-a însoțit atât în timp de război, cât și de pace, cele mai recente exemple venind de la competițiile sportive din această vară, unde iubitul nostru cânt „Deșteaptă-te, române!” a ținut strânsă legătura dintre spectatorii români și sportivii tricolori.

La finalul evenimentului dedicat Zilei Imnului național, Corul Asociației „Avram Iancu” Beiuș a interpretat câteva cântece patriotice, printre care „Pe-al nostru steag e scris Unire”, compoziție a marelui Ciprian Porumbescu, precum și „Marșul lui Iancu”.