Peste 80 de persoane au fost anul trecut cercetate de către lucrătorii  Serviciului Judeţean Anticorupţie Bihor, 22 fiind puse sub învinuire. Printre "clienţii" celebri ai ofiţerilor anticorupţie se numără fostul adjunct al IPJ Bihor, comisarul Ioan Brîndaş, judecătorul Mircea Puşcaş, fosta psiholoagă a poliţiei Loredana Coste, agentul SIPI George Botto sau şeful Poliţiei Salonta.    

Potrivit bilanţului Serviciului Teritorial Oradea a Direcţiei Generale Anticorupţie, anul trecut s-au efectuat cercetări în 77 de dosare penale. Procurorii au dispus începerea urmăririi penale în 21 de dosare (în 5 cauze faţă de angajaţi ai M.A.I. iar în alte 16 dosare faţă de persoane din alte instituţii publice), cu un plus de circa 25% faţă de anul anterior. În anul 2013 au făcut obiectul cercetărilor 88 de făptuitori (97 în 2012), au fost învinuite 47 de persoane (37 în 2012) şi a fost pusă în mişcare acţiunea penală faţă de 44 inculpaţi (17 în 2012). Dintre cele 88 de persoane cercetate, 20 sunt personal M.A.I. În dosarele penale instrumentate împreună cu lucrătorii Serviciului Judeţean Anticorupţie Bihor,  procurorii de caz au dispus reţinerea a 22 persoane puse sub învinuire (9 în 2012), faţă de 10 inculpaţi instanţele de judecată hotărând cercetarea acestora în stare de arest preventiv (4 în 2012). Printre cazurile deja celebre la care au lucrat ofiţerii anticorupţie se numără cel al comisarului şef Ioan Brîndaş, fostul adjunct al IPJ Bihor, arestat şi ulterior trimis în judecată pentru mai multe fapte de corupţie. Psiholoaga Loredana Coste, agentul SIPI George Botto, judecătorul de la Curtea de Apel Oradea Mircea Puşcaş sau şeful Poliţiei Salonta sunt şi ei printre corupţii cu "greutate" anchetaţi şi unii deja condamnaţi, tot pentru fapte de corupţie. "Dintre cazurile semnificative finalizate cu trimitere în judecată, care au necesitat activităţi complexe de cercetare şi implicit un volum mare de muncă, enumerăm cel al adjunctului inspectorului şef al I.P.J. Bihor, al şefului Secţiei de Poliţie Rurală 9 Salonta, al şefului Poliţiei Municipiului Salonta, al judecătorului Curţii de Apel Oradea, al celor trei comisari din cadrul Gărzii de Mediu - Comisariatul Judeţean Bihor", se arată în bilanţul DGA Oradea. Potrivit lucrărotorilor anticorupţie, anul trecut au crescut semnificativ sumele care au făcut obiectul actelor de corupţie probate, acestea fiind de 174.790 euro (54.325 euro în 2012) şi 15.700 lei (3.180 lei în 2012). Tot anul trecut, instanţele au pronunţat în dosarele instrumentate de DGA 16 hotărâri din care 10 definitive, prin acestea din urmă fiind condamnate 19 persoane, din care 11 erau angajaţi M.A.I. În plus, ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Bihor au organizat şi desfăşurat anul trecut 82 de activităţi preventive (40 de informare şi 42 de instruire anticorupţie), la care au participat 1981 de angajaţi MAI. Ca o consecinţă pozitivă a activităţilor preventive derulate au fost consemnate 3 situaţii în care angajaţii I.P.J. Bihor au sesizat Serviciul cu privire la oferirea unor sume de bani în schimbul unor servicii, în două dosare cercetările finalizându-se cu rechizitorii şi trimiterea în judecată a mituitorilor.

Direcţia Generală Anticorupţie - Serviciul Judeţean Anticorupţie Bihor vine în sprijinul persoanelor care doresc să formuleze sesizări privitoare la săvârşirea unor acte şi fapte de corupţie de către funcţionarii Ministerului Afacerilor Interne. Astfel, cetăţenii pot face sesizări prin intermediul liniei telefonice gratuite TELVERDE 0800.806.806, prin e-mail la adresa anticoruptie_petitii@mai.gov.ro sau la numărul de telefon-fax 0259/469043 respectiv la adresa de e-mail bihor.dga@mai.gov.ro.