După ce, la începutul anului trecut, o sucursală a Băncii Transilvania din Cartierul clujean Mănăştur a fost jefuită de câţiva bărbaţi mascaţi şi înarmaţi, Inspectoratul Naţional de Poliţie a început o campanie de control la unităţile financiar-bancare, case de schimb valutar şi amanet, dar şi benzinării. Poliţiştii bihorenii au reuşit să controleze peste 1.000 de astfel de unităţi, cuantumul amenzilor aplicate depăşind 450.000 lei.

 

În judeţul Bihor, verificările prevederilor Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor au început încă de la sfârşitul anului 2008. Conform legii, paza şi protecţia se realizează prin forţe şi mijloace militare sau civile de către instituţiile specializate ale autorităţilor administraţiei publice sau în regim privat de către proprietarii sau deţinătorii obiectivelor, bunurilor sau valorilor, precum şi de către societăţile specializate de pază şi protecţie. De asemenea, la unităţile unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, conducătorii acestora sunt obligaţi să execute împrejurimi, grilaje, obloane, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei şi integrării bunurilor. "S-a verificat respectarea condiţiilor de securitate prevăzute în planurile proprii de asigurare a pazei şi securităţii obiectivelor, în conformitate cu prevederile Legii 333/2003 şi a Hotărârii de Guvern 1010/2004", a precizat inspectoarea Alina Dinu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Bihor. Astfel, în cursul anului 2009, poliţiştii compartimentului sisteme de securitate din cadrul serviciului de Ordine Publică au efectuat 1.045 de controale privind respectarea Legii 333/2003 şi a Hotărârii 1010/2004. Au fost verificate 390 de unităţi bancare, 115 case de schimb valutar, 75 case de amanet, 170 de staţii de distribuţie a produselor petroliere şi 295 de unităţi ce deţin bunuri şi valori importante. În urma acestor acţiuni, au fost constatate 16 infracţiuni pentru nerespectarea prevederilor articolului 58 din Legea 333, cu privire la sistemele de alarmă fără licenţă. Totodată, au fost aplicate 310 sancţiuni contravenţionale, din care 209 la Legea 33 şi 110 la H.G. 1010. Valoarea amenzilor este de 461.500 lei. În cazul în care la unităţile verificate sunt constatate lipsuri, acestora li se poate da un termen de 30 de zile, timp în care să le remedieze. Dacă la următorul control situaţia este aceeaşi, poliţiştii vor trece la aplicarea de amenzi. Astfel de acţiuni vor continua şi pe viitor, urmând a fi luate măsuri destul de severe la unităţile unde sunt constatate nereguli.