La sfârşitul săptămânii trecute, forţele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Crişana" au acţionat pentru stingerea a şase incendii de vegetaţie uscată izbucnite în Marghita, Urviş, Ciuleşti, Tinăud, Poienii de Sus, Oradea, iar în cursul dimineţii zilei de luni, 20 august a.c., echipajele de pompieri au intervenit la un eveniment similar produs în localitatea Sânmartin.

Utilizarea focului deschis în spaţii deschise fără respectarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor şi fumatul în locuri nepermise au constituit cauzele probabile de producere ale acestor evenimente, care s-au soldat cu arderea vegetaţiei uscate, lăstărişului şi mărăcinişului pe o suprafaţă de peste 15 hectare. În cazul a două incendii s-au înregistrat pagube materiale, flăcările afectând gardul unei gospodării şi mistuind aproximativ 500 kilograme fân. Având în vedere situaţia operativă din ultimele zile şi statistica anilor precedenţi care indică o creştere a numărului de incendii de vegetaţie uscată în această perioadă a anului, ISU "Crişana" reaminteşte cetăţenilor obligativitatea respectării prevederilor legislaţiei în vigoare. "Inacţiunea persoanelor fizice şi juridice aflate în apropierea incendiilor produse la păduri, plantaţii, culturi agricole, mirişti, păşuni şi fâneţe şi care nu intervin imediat cu mijloacele de care dispun pentru limitarea şi stingerea acestora se sancţionează cu amendă de la 1000 lei la 2500 lei, conform Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor", avertizează pompierii bihoreni. Pentru prevenirea şi reducerea arderilor necontrolate, Inspecţia de prevenire din cadrul ISU "Crişana", prin inspectorii de specialitate, desfăşoară în această perioadă controale inopinate pentru identificarea terenurilor şi depistarea persoanelor care nu respectă prevederile legale privind arderea miriştilor, resturilor vegetale şi a vegetaţiei uscate şi sancţionarea contravenţională a acestora conform legislaţiei în vigoare.