Horoscop
Berbecul
Partenerul de viaţă vă reproşează că neglijaţi problemele familiei. Încercaţi să detensionaţi atmosfera cu puţin tact. Financiar, nu staţi rău, dar ar mai fi loc de ceva bani. Răbdare!
Taurul
Este posibil ca persoana iubită să vă înţeleagă greşit dorinţa de libertate. Astrele vă sfătuiesc să vă exprimaţi clar pentru a evita un scandal. Sănătatea este bună.
Gemenii
Este o zi bună pentru a pregăti planuri de afaceri. Aveţi şanse mari să vă îmbunătăţiţi situaţia financiară. Sentimental, nu sunt de aşteptat evenimente deosebite.
Racul
Dacă reuşiţi să vă temperaţi spiritul critic, astăzi puteţi avea succes pe plan financiar. Este recomandat să aveţi răbdare cu prietenii şi cu partenerul de viaţă.
Leul
Aveţi tendinţa să fiţi impulsiv şi riscaţi să îi jigniţi pe cei din jur. Vă sfătuim să nu vă enervaţi, pentru că puteţi avea probleme cu sănătatea.
Odihna ar fi binevenită!
Fecioara
Sunteţi tulburat de sentimente contradictorii. Fiţi mai prudent în afirmaţii. Nu începeţi mai multe treburi deodată, pentru că riscaţi să nu terminaţi niciuna!
Balanţa
Puteţi avea mari satisfacţii financiare cu prilejul unei călătorii. Este posibil să cunoaşteţi o persoană mai în vârstă, care vă propune o afacere.
Scorpionul
Se pare că amânaţi plecarea în concediu din cauza unor mici probleme de sănătate. Nu vă faceţi griji, este suficient să ţineţi regim. Până atunci, mai rezolvaţi-vă din problemele de serviciu.
Săgetătorul
Astăzi nu este indicat să semnaţi documente oficiale sau să vă ocupaţi de afaceri. Cei din jur nu sunt de acord cu ideile dvs., poate ar fi bine să-i ascultaţi şiu pe ei.
Capricornul
Dimineaţă aveţi parte de câteva momente mai încordate din cauza controverselor cu un coleg sau un partener de afaceri. Din fericire, către amiază, totul revine la normal.
Vărsătorul
Sunteţi indispus deoarece vi se anulează o delegaţie. Nu este cazul să vă faceţi griji, este doar o amânare şi nimic mai mult. După-amiază, părimiţi musafiri dragi inimii.
Peştii
Apar neînţelegeri în relaţia cu un partener de afaceri. Păstraţi-vă calmul şi încercaţi să găsiţi o soluţie de compromis. Acasă, o veste bună vă aduce multă bucurie în suflet.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.