În cadrul Monitorul Oficial, Partea I cu numărul 194 din data de 8 martie 2024 a fost publicată Decizia cu numărul 696/2023 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 910-914 din Codul de procedură civilă.

Aceste prevederi legale sunt cuprinse în secțiunea intitulată - „Executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii referitoare la minori”. Analizată această decizie a Curții Constituționale, se observă faptul că această suprainstanță constituțională stabilește la modul exemplificativ care sunt drepturile minorului în faza de executare silită a unei hotărâri judecătorești care vizează minorul (vorbim despre acele hotărâri judecătorești prin care se dispun drepturi în favoarea părintelui care nu are domiciliul comun cu cel al minorului - de ex. hotărâri judecătorești pronunțate în materia divorțului). Principiul pe care îl subliniază Curtea și de la care începe analizarea constituționalității prevederilor legale criticate, este cel conform căruia -Curtea a apreciat că toate aceste prevederi conduc la concluzia că minorul nu poate fi considerat doar un simplu obiect al executării silite directe”. Acest principiu este extrem de important, întrucât de cele mai multe ori părinții, mai ales cei care nu au domiciliul comun cu al minorului, se raportează la minor ca fiind un simplu obiect, analizând strict drepturile care îi revin părintelui și neînțelegând faptul că aceste drepturi trebuiesc văzute ca având corespondent corelativ în drepturile minorului. Curtea Constituțională a evidențiat faptul că - „Există suficiente prevederi legale în secţiunea precitată care se constituie implicit sau explicit în drepturi ale minorului asupra căruia poartă executarea, şi anume dreptul minorului ca la executare să participe obligatoriu un reprezentant al direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului şi, atunci când este necesar, un psiholog; dreptul minorului de a nu fi bruscat şi de a nu face obiectul presiunilor pentru realizarea executării; dreptul minorului de a refuza să îl părăsească pe debitor; libertatea minorului de a-şi manifesta aversiunea faţă de creditor; dreptul minorului la consiliere psihologică”. Trebuie subliniat, faptul că minorul are dreptul de a nu fi bruscat în cadrul executării silite (adică la modul cel mai clar nimeni nu are voie sa pună mâna pe minor și prin actiunii directe materiale să îl determine folosind acte de violență să vină cu părintele care dorește să fie pusă în executare hotărârea judecătorească). Minorul are dreptul să nu fie supus unor presiuni din partea executorului judecătoresc, a părintelui sau a oricăror alte persoane implicate in actul de punere în executare silită pentru a respecta măsurile dispuse de instanța de judecată. Minorul are dreptul de a-și manifesta aversiunea față de părintele care pune în executare silită hotărârea judecătorească, și, mai important, completând, aceasta manifestare nu are voie să fie cenzurată, ea putând, în anumite condiții, să confere psihologului care supraveghează derularea executării silite, elemente necesare pentru a indetifica cauzele refuzului.