Oricare justițiabil trebuie să cunoască drepturile de care beneficiază pentru a putea evita abuzurile care s-ar putea realiza față de el, însă la fel de importantă, ca și cunoașterea drepturilor de care beneficiază, este și cunoașteres termenului în cadrul căruia acestea trebuie a fi exercitate.

Majoritatea drepturilor deținute sunt prescriptibile extinctiv, adică ele trebuie a fi exercitate într-un termen limită fixat de către legiuitor, iar neexercitarea lor în cadrul acestui termen nu duce la pierderea dreptului, ci duce la imposibilitatea de a beneficia de concursul instanțelor de judecată, pentru recunoașterea acestora și inserarea lor într-un titlul executoriu.

În legislația națională, prescripția extinctivă a fost reglementată pe vremea regimului comunist, prin Decretul Lege nr. 167 din 1958, iar în prezent aceeași instituție este reglementată de Codul civil din 2011.

Trecând peste aceste elemente generale, cu titlul de introducere, vom ajunge la tema articolului prezent, o decizie de speță pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care dreptul la despăgubire pentru o infecție intraspitalicească a fost paralizat, ca urmare a împlinirii termenului de prescripție extinctivă.

Astfel, instanța supremă a evidențiat faptul că: „prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea”, continuând, aceeași instanță a evidențiat faptul că: „Textul îl vizează pe omul prudent şi diligent, astfel încât este lipsit de relevanţă faptul că, aşa cum este cazul în speţă, are sau nu cunoştinţe medicale pentru a putea aprecia dacă acţionează în justiţie pentru valorificarea pretenţiilor sale” (ÎCCJ sect. I, dec. civ. nr. 1389 din 2022).

Așadar, pentru săvârșirea unei fapte ilicite, ca și nerespectarea protocoalelor intraspitalicești care instituie anumite proceduri de dezinfecție a spațiilor folosite pentru repausul pacienților ori a ustensilelor, aparaturii medicale folosite pentru îndeplinirea procedurilor de intervenție medicală asupra pacienților, fapt care duce la infectarea intraspitalicească, termenul de prescripție extinctivă curge de la momentul la care s-a cunoscut existența faptei și a autorului acesteia.

Instanța supremă a respins argumente de genul: „Teza susţinută de recurent, în sensul că faţă de faptul că pârâtul nu şi-a recunoscut culpa, el nu a cunoscut persoana responsabilă de producerea pagubei decât în urma avizării raportului de expertiză de către INML Mina Minovici, iar formularea plângerii penale a fost de natură să întrerupă cursul prescripţiei extinctive nu poate fi primită”, în condițiile în care din documentele medicale rezultă cu exactitate data la care infecția intraspitalicească a fost depistată.

Concluzia, o atenție deosebită trebuie acordată instituției juridice a prescripției extinctive, întrucât există posibilitatea ca acțiuni civile care ar fi dus la recunoașterea și acordarea de despăgubiri să fie paralizate.