Vom aborda la un nivel informativ, continuând aceiași temă ca și săptămâna trecută, efectele juridice produse de contractul de ipotecă imobiliară, cu mențiunea că vom aborda efectele principale ale acestui contract și nu o prezentare pe larg a acestora.

Astfel, conform art. 2384 alin. 1 Cod civil - „Actele de dispoziţie asupra imobilului ipotecat sunt valabile chiar dacă cel care a dobândit bunul cunoaşte stipulaţia din contractul de ipotecă ce interzice asemenea acte sau declară că încheierea lor este echivalentă cu neîndeplinirea obligaţiei”.

Așadar, chiar dacă a fost încheiat un contract de ipotecă imobiliară, chiar dacă a fost inserată o clauză contractuală de limitare a contractelor pe care proprietarul le poate încheia, cât timp ipoteca este înscrisă în cartea funciară, o astfel de clauză contractuală nu produce efecte juridice, se pot încheia contracte care să vizeze bunul imobil, acestea sunt perfect valabile. Acelasi drept este reluat și în cadrul prevederilor cuprinse în cadrul art. 2376 Cod civil - „Actele de dispoziţie asupra bunului ipotecat sunt valabile chiar dacă dobânditorul bunului cunoaşte stipulaţia din contractul de ipotecă ce interzice transferul sau declară că acest transfer este echivalent cu neîndeplinirea obligaţiei garantate”. Însă, în aceste condiții s-ar naște întrebarea, ce valoare juridcă mai poate să aibe ipoteca înscrisă în cartea funciară, dacă proprietarul poate să încheie contracte și să tranmită dreptul de proprietate asupra bunului ipotecat. Răspunsul la această întrebare este dat de însăși legiuitor, care stabilește în cadrul art. 2360 Cod civil - „Creditorul ipotecar poate urmări bunul ipotecat în orice mână ar trece, fără a ţine seama de drepturile reale constituite sau înscrise după înscrierea ipotecii sale”.

Așadar, creditorul ipotecar va putea ignora, față de el nu se produce niciun fel de efect juridic translativ de proprietate, atât timp cât ipoteca imobiliară a fost înscrisă în cartea funciară, anterior realizării contractului translativ de proprietate, el va putea să urmărească bunul imobil ca și cum ar fi încă în proprietatea debitorului/constititorului.

Conform art. 2384 alin. 2 Cod civil - „Clauzele care impun debitorului plata anticipată şi imediată la cerere a obligaţiei garantate sau plata vreunei alte obligaţii prin faptul constituirii unei alte garanţii asupra aceluiaşi bun se consideră nescrise”.

De foarte multe ori astfel de clauze apar în cadrul contractelor de ipotecă, prin care se declară scadentă anticipat obligația garantată, în ipoteza în care se constituie o altă garanție ipotecară asupra bunului.

Astfel, de clauze contractuale sunt văzute de legiuitor ca fiind nescrise, nici măcar nule, ci ele nu produc niciun fel de efect juridic, ca și cum nu ar fi fost niciodată înscrise în cadrul contractului.