Nu cu mult timp în urmă, prezentam justiţiabililor faptul că prin Decizia cu numărul 78 din 2021 pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cadrul procedurii de dezlegare a unor chestiuni de drept, instanţa supremă stabilea – „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, republicată, cu completările ulterioare, în etapa judiciară a procedurii de expropriere, la determinarea cuantumului despăgubirilor, dispoziţiile art. 22 alin. (6) din Legea nr. 255/2010 se interpretează extensiv, în sensul că se ţine seama atât de „expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, la momentul transferului dreptului de proprietate”.

Am evidenţiat atunci faptul că această decizie va modifica în mare parte felul în care se vor stabili despăgubirile care trebuie a fi achitate către persoanele expropriate prin decizii de expropriere emise de către autorităţi, valori care până la acea dată erau determinate strict prin raportare la valorile indicate în cadrul expertizelor notariale.

Între timp, a fost publicată şi motivarea acestei hotărâri judecătoreşti în cadrul Monitorului Oficial, aceasta urmând a fi subiectul prezentului articol. Astfel, vom prelua direct din cadrul hotărârii acele argumente care sunt importante, în opinia noastră.

Instanţa supremă evidenţiind cu titlu de principiu prin raportare la prevederile cuprinse în cadrul Constituţiei României faptul că: „Incontestabil, aşadar, despăgubirea dreaptă şi prealabilă reprezintă o garanţie esenţială în domeniul exproprierii, cu caracter constituţional” – paragraf 113 decizie.

De asemenea, se evidenţiază faptul că: „odată declanşată etapa judiciară a procedurii de expropriere, de către expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirilor astfel stabilite, instanţa are de analizat, în limitele învestirii, dacă despăgubirile reflectă valoarea de circulaţie a bunului şi acoperă inclusiv prejudiciul produs prin expropriere” – paragraf 130 decizie.

Aşadar, instanţa supremă statuează că valorile inserate în cadrul grilelor notariale nu mai pot să fie aplicate în procedura realizată în faţa instanţei de judecată prin care se contestă decizia de expropriere şi trebuie avută în vedere valoarea reală de circulaţie a bunului.

Această concluzie este determinată şi de faptul că: „A admite contrariul […] ar însemna prejudicierea sau chiar golirea de conţinut a dreptului la contestaţie în instanţă recunoscut expropriatului nemulţumit de cuantumul despăgubirii, precum şi nesocotirea sau lipsirea de orice efect a întregii proceduri legale de soluţionare a contestaţiei şi a garanţiilor care o însoţesc, dreptul de acces la justiţie devenind, în consecinţă, unul teoretic şi iluzoriu” – paragraf 132 decizie.