Relaţiile de natură socială, presupun de multe ori şi discutarea într-un cadrul litigios şi contradictoriu a dreptului de despăgubire a victimei, pentru acţiuni care au dus la producerea de prejudicii, iar în prezent tot mai frecvente sunt cererile de chemare în judecată în cadrul cărora se solicită despăgubiri pentru despăgubirile care trebuiesc a fi acordate în cazul accidentelor rutiere.

 

De menţionat faptul că în materia determinării cuantumului despăgubirilor, legislaţia nu oferă criterii speciale care să fie avute in vedere de către instanţa de judecată, ci stabileşte faptul că  - „Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel” (articolul 1385 aliniatul 1 Cod civil) şi faptul că – „Se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică” (articolul 1385 aliniatul 2 Cod civil).

De asemenea acelaşi legiuitor stabileşte faptul că – „Despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului” (articolul 1385 aliniatul 3 Cod civil), precum şi faptul că – „Dacă fapta ilicită a determinat şi pierderea şansei de a obţine un avantaj sau de a evita o pagubă, reparaţia va fi proporţională cu probabilitatea obţinerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ţinând cont de împrejurări şi de situaţia concretă a victimei” (articolul 1385 aliniatul 4 Cod civil).

Odată declanşate litigiile în faţa instanţelor de judecată, asiguratorii de cele mai multe ori veneau în faţa magistratului cu o serie de documente care prezenta acestuia, sub formă de statistică, nivelul sumelor de bani care erau acordate de către alte instanţe de judecată, în litigii similare.

De cele mai multe ori instanţele de judecată apreciau aceste date cu caracter strict statistic ca fiind un real izvor de drept şi acordau despăgubiri în funcţie de datele cuprinse în cadrul acestor prezentări.

Această practică a fost infirmată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care într-o decizie de speţă a evidenţiat faptul că – „pentru evaluarea judiciară a prejudiciului moral, datele statistice depuse de asigurători cu privire la media despăgubirilor acordate de instanţe nu pot fi asimilate legislaţiei şi jurisprudenţei din România. Acestea sunt un instrument de lucru la dispoziţia asigurătorilor în procedura administrativă, neavând putere normativă şi, deci, caracter obligatoriu pentru instanţe. (Decizia nr. 130 din 23 ianuarie 2019, pronunțată de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție)”.

Aşadar instanţele de judecată naţionale nu trebuiesc să aibe în vedere aceste date de statistică, ele reprezintă un simplul document de lucru intern al asiguratorului şi nu poate să producă efecte juridice.