Nu de puține ori, prin articolele prezentate săptămânal, în cadrul acestei rubrici, ne-am aplecat asupra problemei juridice care vizează legislația medicală, mai precis legislația care reglementează drepturile pacienților la un anumit tratament medical, felul în care instanța de judecată interpreteaza aceste prevederi legale și hotarâri judecătorești prin care cereri formulate de către reclamanți, în cadrul cărora se solicita obligarea Ministerului Sănătății la completarea listelor de medicamente pentru anumite tratamente, au fost admise.

 

Vom prezenta și acum o decizie de speță, pronunțată de către Înalta Curte de Casație și Justiție a României, prin care reclamantul a solicitat, pe cale de ordonanţă preşedinţială, obligarea pârâţilor la asigurarea, pe bază de prescripţie medicală, în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală), a medicamentului Trastuzumab Deruxtecan (denumire comercială Enhertu). Problema juridică pusă în discuție viza faptul că reclamantul care suferea de o afecțiune oncologică și căruia medicul curant i-a prescris pe bază de rețetă medicală tratament cu medicamentul Trastuzumab Deruxtecan (denumire comercială Enhertu) nu putea beneficia de un astfel de tratament medical în regim compensare 100%, întrucât, deși medicamentul este prezent pe piața din România, el era prescris cu compensare de 100% doar pentru anumite indicații terapeutice oncologice diferite față de ale reclamantului. Ceea ce este extrem de relevant în decizia pronunțată de către ÎCCJ (dec. civ. 4536 din 2023) este următorul raționament juridic care poate să fie folosit cu succes în toate litigiile cu acest obiect sau obiect similar: „Din perspectiva dreptului la viaţă protejat de art. 2 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului şi de art. 22 şi art. 34 din Constituţia României, autorităţile statului au obligaţia pozitivă de a lua toate măsurile necesare protejării vieţii şi sănătăţii persoanelor, protejându-le de riscurile care le-ar putea ameninţa viaţa. Acest drept fundamental este unul absolut (dreptul la viaţă) şi se impune ca atare să fie respectat, în orice condiţii, iar orice limitare arbitrară a dreptului la ocrotirea sănătăţii trebuie să fie sancţionată şi înlăturată imediat”; „Atât timp cât prescripţia medicală a fost dată de un medic specialist în oncologie medicală şi cât timp s-a dovedit eficienţa acestuia şi în alte cazuri, limitarea prin lege a prescrierii medicamentului în vederea rambursării în sistemul de asigurări sociale de sănătate doar pentru anumite indicaţii terapeutice este o măsură abuzivă a autorităţilor care nu respectă obligaţiile pozitive care decurg din obligativitatea respectării dreptului la viaţă al fiecărei persoane. Omisiunea nejustificată a autorităţilor de a-i asigura reclamantei acces gratuit la tratamentul prescris de medicul curant pentru indicaţia sa terapeutică şi imposibilitatea reclamantului de a-şi asigura în continuare din fonduri proprii tratamentul, ar putea contribui în mod iremediabil la agravarea stării sale de sănătate”.