Actuala legislaţie civilă a schimbat optica cu privire la una dintre instituţiile civile deseori invocate de către pârâţi în cadrul litigiilor civile, pentru a fi absolviţi de răspunderea civilă – prescripţia extinctivă.

Mai precis, legislaţia civilă veche care reglementa prescripţia extinctivă era cuprinsă în cadrul Decretului Lege 167 din 1958, care la art. 18 evidenţa faptul că – „Instanța judecătorească și organul arbitral sânt obligate ca, din oficiu să cerceteze dacă dreptul la acțiune sau la executarea silita este prescris”.

Aşadar, pe vechea legislaţie, instanţele de judecată aveau obligaţia de a proceda din oficiu la efectuarea unei verificări privind împlinirea termenului de prescripţie, iar dacă în urma acestei verificări ajungeau la concluzia că termenul de prescripţie extinctivă este împlinit, aveau dreptul şi chiar obligaţia de a invoca împlinirea termenului de prescripţie extinctivă.

Mai mult, termenele de prescripţie extinctivă erau clar şi expres stabilite de legiuitor nicio clauza contractuală prin care se convenea de către părţi contrariul, modificând cursul termenului de prescripţie extinctivă chiar şi termenul de prescripţie extinctivă nu era acceptată fiind considerată chiar nulă – „Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă” (art. 1 alin. 3 Decretul Lege 167 din 1958).

Actuala legislaţie civilă a schimbat aceste reguli care erau imperative, în acest sens posibilitatea de invocare a împlinirii termenului de prescripţie extinctivă a fost modificat, conform art. 2512 alin. 1 Cod civil – „Prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant, şi fără a fi ţinut să producă vreun titlu contrar ori să fi fost de bună-credinţă”.

Aşadar, în prezent invocarea excepţiei prescripţiei extinctive, adică a împlinirii termenului de prescripţie extinctivă, este un atribuit exclusiv al părţii care beneficiază de pe urmă invocării acesteia.

Mai mult legiuitorul a evidenţiat în mod expres faptul că – „Organul de jurisdicţie competent nu poate aplica prescripţia din oficiu” (art. 2512 alin. 2 Cod civil) şi chiar – „Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile chiar dacă invocarea prescripţiei ar fi în interesul statului sau al unităţilor sale administrativ-teritoriale” (art. 2512 alin. 3 Cod civil).

Cu privire la modificarea prin clauze contractuale a regimului aplicabil prescripţiei extinctive, legiuitorul a stabilit faptul că – „în limitele şi condiţiile prevăzute de lege, părţile care au capacitatea deplină de exerciţiu pot, prin acord expres, să modifice durata termenelor de prescripţie sau să modifice cursul prescripţiei prin fixarea începutului acesteia ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare ori de întrerupere a acesteia, după caz” (art. 2515 alin. 3 Cod civil).

Aşadar, părţile pot prin clauze contractuale să modifice, durata termenelor de prescriţie (nu este permis totuşi stabilirea unei acţiuni ca fiind imprescriptibilă) chiar şi cursul termenelor de prescripţie extinctivă.