Analizând jurisprudenţa Curţii Europene a Dreprutilor Omului, mai precis hotărârile pronunţate împotriva României, se observă de multe ori faptul că autorităţile naţionale care sunt implicate, în ceea ce priveşte implementarea actului de justiţie, tratează cu o delăsare patologică, respectarea drepturilor cetăţenilor.

Această atitudine de muşamalizare evidentă, prin motivări lacunare şi efectuarea de cercetări superficiale, pentru unii funcţionari ai statului (reminescenţe evidente ale regimului anterior anului 1989), duce de cele mai multe ori la condamări pronunţate faţa de statul român, pentru acuzaţii care nici măcar nu ar trebui să apară, faţă de un stat aflat în Uniunea Europeană şi care este parte a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Acestea fiind spuse, în Monitorul Oficial al României partea I cu numărul 318 din data de 4 mai 2017 a fost publicată decizia C.E.D.O. pronunţată în cauza Gheorghiţă şi Alexe împotriva României. Prin această decizie, statul român a fost condamnat pentru încălcarea din punct de vedere procedural a articolului 3 din cadrul Convenţiei, respectiv, textul de lege care interzice tortura (nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau  tratamentelor inumane ori degradante).

În esenţă, starea de fapt aferentă dosarului supus analizei Curţii Europene, reprezintă acuzaţia reclamanţilor că la momentul reţinerii acestora de către agenţii statului, au fost supuşi unor rele tratamente din partea acestora şi că în urmă acestora acuzaţiilor, autorităţile naţionale nu au efectuat o anchetă efectivă. Prin această decizie, suprainstanţa europeană a stabilit, după ce în prealabil a analizat probele existente la dosar, faptul că au avut loc omisiuni evidente în desfăşurarea anchetei cu privire la acuzaţiile de rele tratamente realizate de către agenţii statului împotriva reclamanţilor, iar organele de anchetă, deşi la dosar existau declaraţii contradictorii ale persoanelor acuzate de rele tratamente, nici nu au încercat să clarifice circumstanţele factuale ale cauzei prin administrarea a celei mai simple probe – confruntarea. Mai mult, Curtea a constatat că autorităţile care efectuau ancheta, nu au ordonat nici măcar efectuarea unei expertize medico-legale, deşi, vom relua prin citat motivarea Curţii – „este vorba de un act de procedură esenţial pentru acest tip de speţă, de natură a permite elucidarea posibilelor cauze ale leziunilor suferite de reclamanţi”, aceasta reprezentând o dovadă suplimentară a lipsei de interes din partea organelor de anchetă.

Curtea a reamintit faptul că ancheta „în cazul unor acuzaţii grave de rele tratamente trebuie să se desfăşoare cu celeritate şi să fie totodată temeinică, ceea ce înseamnă că autorităţile trebuie să depună întotdeauna eforturi considerabile pentru a descoperi ce s-a întâmplat şi, de asemenea, înseamnă că acestea nu trebuie să se bazeze pe concluzii pripite sau nefondate pentru a încheia ancheta sau pentru a-şi fundamenta decizia”.