Cel mai nou roman al lui Dan Brown, "Inferno", a fost lansat oficial ieri, în Statele Unite ale Americii, cartea urmând să apară în traducere românească în august, informează RAO.

Romanul "Inferno" îl urmăreşte pe Robert Langdon, celebrul specialist de la Harvard, în mijlocul unei aventuri întortocheate din inima Europei. Acesta este atras într-o lume preocupată de una dintre cele mai misterioase şi trainice opere literare. Acţiunea se petrece în Florenţa secolului al XIV-lea şi are la bază "Infernul", partea poetică din "Divina Comedie", scrisă de Dante Alighieri între 1307 şi 1321. "Deşi am studiat şi eu în studenţie «Infernul» lui Dante, abia acum, după cercetări minuţioase realizate în Florenţa, am apreciat cu adevărat influenţa muncii lui asupra lumii moderne. Cu acest roman nou, sunt bucuros să conduc cititorii într-o călătorie spre mijlocul unui tărâm spectaculos plin de coduri, simboluri şi multe trecători secrete", spune Dan Brown. Cel mai recent roman al lui Dan Brown a fost deja tradus în mai multe limbi străine, precum franceză, germană, spaniolă, italiană, portugheză, catalană şi daneză, pentru a fi lansat simultan, în aceeaşi zi. Luni, cotidianul The New York Times a publicat prima recenzie pentru "Inferno": "Viziunea coşmarului lui Dante devine centrul vizual pentru calculele ştiintifice pe care le sugerează. În cele din urmă, cartea se înveleşte cu transhumanism, manipulare genetică şi potenţial pentru pandemie.