Angelina Jolie a confirmat, ieri, că se va căsători cu Brad Pitt, "aşa cum este prevăzut", într-un interviu acordat cotidianului francez Le Parisien, relansând astfel zvonurile despre o apropiată ceremonie organizată în castelul pe care cuplul îl deţine în sudul Franţei.
Magazin
A inaugurat o nouă galerie la New York - Michelle Obama, "prima doamnă" a modei
Prima doamnă a Statelor Unite, Michelle Obama, i-a adus un omagiu celebrului redactor-şef al revistei Vogue SUA, Anna Wintour, inaugurând, luni, Institutul costumelor, afiliat Metropolitan Museum of Art din New York, care a fost redenumit Anna Wintour Costume Centre.
- 06 Mai 2014
- Citeste
Matt Damon este deschis să continue în această franciză - L-ar juca din nou pe Jason Bourne
Actorul american Matt Damon s-a declarat "deschis" în faţa posibilităţii de a interpreta din nou rolul principal în franciza "Jason Bourne", cu condiţia ca noul film să fie regizat de cineastul Paul Greengrass, cu care a colaborat la două pelicule din această serie.
- 06 Mai 2014
- Citeste
Acuzat pentru scenariul filmului "Titanic 3D" - James Cameron, dat în judecată
O femeie l-a dat în judecată pe regizorul James Cameron, pe care l-a acuzat că i-a "furat" o idee originală pentru a scrie scenariul filmului "Titanic 3D" şi de la care a solicitat daune în valoare de 1 miliard de dolari.
- 06 Mai 2014
- Citeste
Helen Mirren s-a căsătorit pentru a economisi bani - Are grijă de averea familieiv
Actriţa britanică Helen Mirren a dezvăluit recent într-un interviu că s-a căsătorit cu regizorul Taylor Hackford, după o relaţie de 12 ani, pentru a economisi bani.
- 06 Mai 2014
- Citeste
Kim şi Kanye - S-au căsătorit în secret
Vedeta de televiziune Kim Kardashian şi rapperul Kanye West, care s-au logodit în octombrie 2013, s-au căsătorit civil la sfârşitul săptămânii trecute, la Los Angeles, în cadrul unei ceremonii private.
- 05 Mai 2014
- Citeste
Kevin Spacey - Personaj central într-un joc video
Actorul american Kevin Spacey va interpreta rolul principal în următoarea ediţie a jocului video "Call of Duty", ce va fi lansată pe 4 noiembrie.
- 05 Mai 2014
- Citeste
Elton John - Cea mai generoasă vedetă
Cântăreţul Elton John ocupă primul loc în topul celor mai generoase vedete britanice, după ce a donat unor fundaţii de caritate suma de 38,4 milioane de dolari în anul 2013.
- 05 Mai 2014
- Citeste
Un "Sărut" de Brâncuşi, cu un preţ de pornire de 5 milioane de dolari - O licitaţie record
O versiune a sculpturii "Sărutul" (Le Baiser), de Constantin Brâncuşi, cu un preţ de pornire de 5 milioane de dolari, se află printre operele scoase la vânzare de casa Christie's în licitaţia de artă impresionistă şi modernă care are loc săptămâna aceasta, la New York.
- 05 Mai 2014
- Citeste
Prototipul ce ar putea fi folosit în viitoarele misiuni - Costum spaţial pentru Marte
NASA a prezentat elementele de garderobă esenţiale ale unui prototip de costum spaţial ce ar putea fi purtat de astronauţii care vor realiza prima călătorie spre planeta Marte, informează bbc.co.uk.
- 04 Mai 2014
- Citeste
Crişana Digitală
![](https://crisana.ro/timthumb.php?src=https://crisana.ro//media/autori/DUMITRU_POZA_1.jpg&w=100&zc=1)