Elton John le-a spus fanilor că îi va păstra în „minte, inimă şi suflet'' cu prilejul ultimului concert din amplul său turneu de adio, susţinut sâmbătă în Stockholm, informează DPA.
Magazin
Roboţii umanoizi, la o conferinţă globală sub egida ONU - Putem conduce lumea
Mai mulţi roboţi umanoizi echipaţi cu inteligenţă artificială au luat cuvântul vineri, în timpul unei conferinţe organizate de ONU la Geneva, pentru a afirma că vor putea într-o bună zi să conducă lumea mai bine decât oamenii, informează AFP.
- 09 Iulie 2023
- Citeste
Vaticanul vrea să actualizeze lista martirilor creștini - Sfinţii de lângă noi
Papa Francisc a înființat o comisie care va alcătui o listă cu martirii creștini din zilele noastre, astfel încât aceștia să fie cunoscuții de lumea întreagă. Martirii sunt mai numeroși în zilele noastre decât în primele secole, a spus Papa, potrivit Reuters.
- 07 Iulie 2023
- Citeste
Fenomen cosmic observat de o sondă spaţială europeană - Ploile de pe Soare
Sonda europeană Solar Orbiter a reuşit să observe de la o distanţă relativ mică „ploile coronale", un fenomen care explică temperaturile ce depăşesc 1 milion de grade Celsius în coroana Soarelui, potrivit unu studiu prezentat la convenţia naţională a astronomilor din Regatul Unit, informează AFP.
- 06 Iulie 2023
- Citeste
Un fragment dintr-o statuie a faraonului cu cea mai îndelungată domnie - Moştenirea lui Ramses al II-lea
Elveţia a restituit luni Egiptului un fragment dintr-o statuie a faraonului Ramses al II-lea, ce are o vechime de peste 3.400 de ani şi care a fost furat în urmă cu câteva decenii dintr-un templu din Abydos, informează AFP.
- 05 Iulie 2023
- Citeste
Un monument roman antic a ajuns obiect de dispută internaţională - Statuia îşi caută capul
Este un cap din bronz al împăratului roman Septimius Sever, expus de peste 50 de ani la Ny Carlsberg Glyptotek din Copenhaga, partea lipsă dintr-o statuie care tocmai a fost restituită Turciei? Pentru experţii danezi, nimic nu este mai puţin sigur, notează AFP.
- 04 Iulie 2023
- Citeste
Japonia lucrează la un medicament pentru regenerarea dinților pierduți - Inovație revoluționară
Japonia lucrează la un medicament pentru regenerarea dinților pierduți. Medicamentul care permite dinților să crească la loc se apropie de aproape de faza de testare.
- 03 Iulie 2023
- Citeste
În creștere în 2022 - Numărul celor care au vizitat muzee, grădini botanice și rezervații
Numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice, grădini botanice, zoologice, acvarii și rezervații naturale, înregistrat în anul 2022, a fost de 16,0 milioane persoane, în creștere față de anul2021 cu 4,6 milioane de persoane, potrivit datelor publicate vineri de INS.
- 30 Iunie 2023
- Citeste
După seria de scandaluri de abuzuri - Biserica catolică germană „moare de o moarte dureroasă”
Biserica catolică germană „moare de o moarte dureroasă”, deoarece 500.000 de persoane o părăsesc într-un an. Viteza plecărilor a fost determinată de o serie de scandaluri de abuzuri asupra copiilor și de acuzațiile de mușamalizare a acestora.
- 29 Iunie 2023
- Citeste
„Doamnă cu evantai” a lui Gustav Klimt - Cea mai valoroasă operă de artă
Tabloul lui Gustav Klimt „Dame mit Fächer” (Doamnă cu evantai) a fost vândut cu 85,3 milioane de lire sterline la Sotheby's, devenind cea mai valoroasă operă de artă vândută vreodată la o licitație în Europa, potrivit The Guardian.
- 28 Iunie 2023
- Citeste


