Au fost alese piesele pentru Selecţia naţională - 32 pentru Eurovision
Dintre cele 32 de melodii calificate, telespectatorii împreună cu juriul de specialişti vor alege, pe parcursul a două semifinale (23 şi 24 februarie), melodiile care vor concura apoi în finala de pe 9 martie. Toate cele trei spectacole - semifinalele şi finala vor fi transmise în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro. Nepoata lui Carlos Santana - Renee Santana -, Robert Turcescu şi trupa, Luminiţa Anghel, Elena Cârstea, Electric Fence, Tudor Turcu, Cezar Ouatu, Alin Văduva, Andrei Leonte, Narcis Iustin Ianău se numără printre cei pe care telespectatorii îi vor vedea pe scena concursului Eurovision 2013. Printre cei care s-au înscris în concursul Eurovision, care au participat la preselecţii, dar nu s-au calificat, se numără: Raluca Ocneanu, Irina Tănase, AG Weinberger, Ralflo, Daniel Robu, Maria Buză, Tiptil, Andreea Lazăr. Totodată, Lora a anunţat organizatorii că nu poate fi prezentă la audiţiile live din cauza unei probleme de sănătate, renunţând astfel la participarea la concursul Eurovision. În aceeaşi situaţie s-a aflat şi Tavi Colen, care nu s-a prezentat la audiţiile de joi. Cu toate că Luis Lazarus a fost prezent la TVR pentru a o susţine pe iubita lui la audiţiile pentru Eurovision, acest lucru nu a fost de bun augur pentru Andreea Lazăr, care nu s-a calificat.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.