Actriţa franceză Catherine Deneuve, în vârstă de 70 de ani, a pozat în body, colanţi şi pantofi cu toc pentru cel mai recent număr al publicaţiei bilunare americane New York Magazine.

Într-un articol apărut cu titlul "Catherine Deneuve, o legendă la 70 de ani", această revistă a publicat trei fotografii alb-negru cu celebra actriţă, realizate de fotografa franceză Dominique Isserman. Două dintre acestea sunt portrete. Cea de-a treia fotografie, salutată marţi de admiratorii actriţei franceze, o arată pe aceasta din spate, purtând doar un body din dantelă Eres, colanţi negri şi pantofi cu toc Louboutin. Catherine Deneuve, care are şi un tatuaj pe spate, este prezentată în timp ce se piaptănă într-o oglindă care îi reflectă chipul şi bustul. Revista care a comandat aceste fotografii a dorit să realizeze un portret al actriţei franceze într-o ipostază intimă, a precizat Jody Quon, directorul departamentului foto al publicaţiei americane. Artista a refuzat ca şedinţa foto să fie realizată în reşedinţa ei, dar a acceptat să se lase fotografiată într-o cameră închiriată în hotelul Meurice din Paris. Catherine Deneuve "urma să pozeze într-o haină de blană. Îi era cald. A renunţat la haină, era în colanţi şi body, iar Dominique Isserman i-a spus: «Aşteptaţi, sunteţi formidabilă astfel». Catherine Deneuve a spus: «Ok, hai să începem»", a adăugat Jody Quon. "A fost cu adevărat o întâmplare", a adăugat ea. Articolul a fost publicat cu ocazia lansării în Statele Unite a celui mai recent film cu Catherine Deneuve, intitulat "Elle s'en va", regizat de Emmanuelle Bercot. Acelaşi articol reaminteşte cititorilor faptul că vedeta franceză este de peste 50 de ani renumită pentru "frumuseţea ei îngheţată" şi că "este în continuare foarte frumoasă". Şedinţa foto a fost realizată la Paris, pe 5 februarie, a precizat New York Magazine, adăugând că acele fotografii pot fi văzute şi pe internet, pe site-ul http://thecut.io/NRoauo.