Catherine Deneuve vrea 4 milioane de euro - Îşi vinde castelul
În acest sens a fost publicat un anunţ şi pe site-ul casei de licitaţii Sotheby's. Potrivit acestui anunţ, locuinţa de 1.200 de metri pătraţi este descrisă ca "un conac inspirat din principiile arhitecturale din ultima jumătate a secolului al XVIII-lea". Locuinţa are trei etaje, iar preţul de vânzare este de 3.990.000 de euro. La parterul casei există o bucătărie de 50 de metri pătraţi, sufragerie, bibliotecă, salon, iar la primul etaj se află un dormitor matrimonial de 65 de metri pătraţi, două camere, o baie, cameră de oaspeţi şi alte anexe. De asemenea, la etajul al doilea se află un dormitor matrimonial de 65 de metri pătraţi, două camere pentru copii, spălătorie, cameră de oaspeţi şi saună, iar la etajul al treilea este amenajat un spaţiu de recreere. Catherine Deneuve, ajunsă în prezent la vârsta de 70 de ani, a ştiut cu multă inteligenţă să facă trecerea de la rolurile de sex-simbol din tinereţe la roluri mature, serioase, şi rămâne una dintre cele mai căutate actriţe franceze. Ea a putut fi văzută recent în filmul "Elle s'en va/ On My Way", de Emmanuelle Bercot, inclus în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin 2013. Celebra actriţă franceză va putea fi văzută în curând pe marile ecrane în alte două filme regizate de cineaşti de marcă - "L'homme que l'on aimait trop", de André Téchiné, şi "Trois coeurs", de Benoît Jacquot. Catherine Deneuve, pe parcursul carierei sale impresionate, a câştigat două premii César, o Copa Volpi la Festivalul de la Veneţia, un Urs de Argint la Festivalul de la Berlin şi o nominalizare la Oscar. Simbolizând eleganţa franceză, Catherine Deneuve este una dintre puţinele actriţe din Franţa care au fost incluse în Hall of Fame, la Hollywood. Pe 7 decembrie 2013, la Berlin, Catherine Deneuve a fost recompensată cu un premiu pentru întreaga carieră la gala organizată de Academia de Film Europeană.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.