Cea mai frumoasă femeie din lume - Concursul Miss World a fost câştigat de China
Purtând o rochie albastrã strălucitoare, Yu Wenxia a salutat publicul aflat la stadionul Dongsheng din Ordos, situat în centrul uriaşei regiuni chineze Mongolia interioară şi care are trista reputaţie de a fi "cel mai mare oraş-fantomă al planetei". Yu a învins un număr record de 115 participante. China a mai câştigat titlul de Miss World în 2007, când modelul Zhang Zilin a primit coroana. "Îmi place să zâmbesc şi îmi place muzica", spunea Yu într-un clip postat pe site-ul concursului, în care vorbea despre faptul că studiază muzica populară chineză. Sophie Moulds, o studentã la ştiinţe economice, în vârstă de 19 ani, din Ţara Galilor, a ocupat locul al doilea în această competiţie, iar Jessica Kahawaty, o studentă la drept în vârstă de 23 de ani, este ocupanta locului al treilea. Anul trecut, câştigătoarea concursului a fost Miss Venezuela - Ivian Lunasol Sarcos Colmenares. România nu a participat anul acesta la Miss World. Concursul Miss World a fost organizat în China pentru a şasea oară în ultimii nouă ani, în condiţiile în care interesul publicului pentru acest eveniment s-a erodat în Occident. El a fost organizat de cinci ori pe insula tropicală Hainan, frecventată intens de aristocraţia chineză, ale cărei plaje se potrivesc mult mai bine pentru prezentările de modă în bikini decât deşertul Gobi.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.