Cele 12 tapiserii ale lui Rafael se întorc în Capela Sixtină - După 500 de ani
Cele 12 tapiserii ale lui Rafael se întorc în Capela Sixtină, pictată de rivalul şi contemporanul său, Michelangelo Buonarroti, pentru o expoziţie de o săptămână.
Tapiseriile nu au mai fost expuse în Capela Palatului papal din Vatican de 500 de ani, ele fiind acum incluse într-o expoziţie care a debutat luni şi va dura o săptămână, pentru a marca 500 de ani de la moartea pictorului şi arhitectului italian Rafael Sanzio da Urbino. Tapiseriile, concepute special pentru acest spaţiu, au fost expuse în partea inferioară a zidurilor capelei.
„Au fost concepute special pentru acest spaţiu şi este cea mai bună cale de a le sărbători”, a spus Barbara Jatta, directorul Muzeelor Vatican, pentru Reuters.
Tapiseriile din mătase, lână şi fire de aur şi argint au fost ţesute la Bruxelles, în celebrul atelier al lui Pieter van Aelst, după schiţele lui Rafael, şi descriu scene religioase. Acestea au mai fost expuse în Capela Sixtină în perioada cuprinsă între cea în care Michelangelo a terminat de pictat tavanul, în 1512, şi cea în care a început să lucreze la „Cina cea de Taină”, în 1536.
Tapiseriile au fost restaurate de specialiştii de la Muzeele Vatican, în ultimii zece ani. Şapte dintre tapiserii au fost expuse în capelă în decembrie 1519, de Ziua Sfântului Ştefan. Rafael a murit patru luni mai târziu, la vârsta de 37 de ani. Celelalte tapiserii au fost finalizate după moartea artistului. Expoziţiile anterioare au inclus doar cele mai mari zece tapiserii.
Rafael Sanzio, cunoscut și ca Rafael sau Raffaello (n. 28 martie sau 6 aprilie 1483, Urbino – d. 6 aprilie 1520, Roma) a fost un pictor și arhitect de seamă al Renașterii italiene, unul din cei mai mari artiști ai tuturor timpurilor, iar moartea sa prematură a pus capăt unei cariere excepționale. Rafael moare subit, iar Giorgio Vasari, biograful artiștilor Renașterii italiene, el însuși pictor, notează: „Când a dispărut acest artist nobil, arta s-a oprit în loc ca și cum ar fi orbit."
Comentarii
Nu există nici un comentariu.