Daniel Radcliffe speră să atragă publicul feminin în cinematografe la noul său film, "Kill Your Darlings", pentru care a jucat în scene de sex cu un alt bărbat - despre care regizorul producţiei i-a spus că vor fi, cel mai probabil, de succes.

În "Kill Your Darlings", Radcliffe joacă rolul poetului gay Allen Ginsberg lider al generaţiei Beat. Regizorul filmului, John Krokidas, i-a spus lui Radcliffe că scenele de sex pe care le-a jucat vor avea succes la femei. Radcliffe, care a devenit celebru în rolul lui Harry Potter s-a despărţit în octombrie de Rosie Coker, cu care a fost împreună timp de doi ani şi, potrivit presei, este împreună cu actriţa Erin Darke. "A fost ceva nou. Dar, ştiţi ce?, am filmat scena aceea în, să zicem, o oră, o oră şi jumătate şi totul s-a întâmplat foarte repede. Nu am avut timp să stau şi să mă gândesc", a mărturisit Radcliffe a Sundance. "John (Krokidas -n.r.) m-a ajutat foarte mult şi mi-a descris în detaliu ce voi simţi în diferite momente", a spus acesta. Daniel Radcliffe, în vârstă de 23 de ani, este interpretul unui băiat vrăjitor în ecranizările romanelor din seria "Harry Potter" scrise de J. K. Rowling. Actorul britanic a făcut senzaţie, în urmă cu câţiva ani, când a apărut nud, în rolul Alan Strang din piesa de teatru "Equus", de Peter Shaffer, pusă în scenă pe West End (Londra) şi pe Broadway (New York). În 2007, a jucat în lungmetrajul TV "My Boy Jack", în care a interpretat rolul tragic al fiului în vârstă de 17 ani al scriitorului Rudyard Kipling, trimis pe front în timpul Primului Război Mondial.