Fiica adolescentă a lui David Bowie va moşteni 25 de milioane de dolari când va împlini 25 de ani
Duncan Jones, fiul lui David Bowie, şi Alexandria, fiica de 15 ani pe care muzicianul a avut-o împreună cu ultima sa soţie, Iman, vor primi fiecare câte 25 de milioane de dolari din averea cântăreţului, dar Alexandria va primi aceşti bani doar după ce va împlini vârsta de 25 de ani.
David Bowie a murit pe 10 ianuarie, la vârsta de 69 de ani, după o curajoasă luptă de 18 luni cu cancerul, iar marţi presa americană a dezvăluit faptul că starul rock a pus deoparte depozite de câte 25 de milioane de dolari pentru copiii săi.
Regizorul Duncan Jones, fiul lui David Bowie din prima căsătorie a starului, cu actriţa Angela Barnett, va moşteni suma cuvenită în săptămânile următoare.
În schimb, Alexandria, fiica de 15 ani pe care David Bowie a avut-o cu ultima sa soţie, Iman, va primi 25 de milioane de dolari abia după împlinirea vârstei de 25 de ani.
Avocatul Peter Valente a fost delegat marţi de Iman tutore legal al Alexandriei în cadrul unei audieri la Tribunalul Manhattan Surrogate din New York.
Totodată, David Bowie i-a lăsat drept de moştenire pentru restul averii sale de 100 de milioane de dolari şi apartamentul pe care îl deţinea în Manhattan ultimei sale soţii, supermodelul Iman. Cântăreţul nu a uitat să-i includă în testament pe angajaţii şi asistenţii ce se ocupau de menajul caselor sale, împărţindu-le şi acestora câteva milioane de dolari, prin testament.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.