Actorul Kevin Costner a povestit, sâmbătă, la ceremonia funerară a lui Whitney Houston, aflată în desfăşurare, despre cum a ajuns să joace alături de cântăreaţă în filmul "The Bodyguard", spunând că numai ea ar fi putut interpreta acel rol, potrivit transmisiunii live de pe bbc.co.uk.

Kevin Costner a luat cuvântul de la tribuna bisericii baptiste New Hope din Newark pentru a-i aduce un ultim omagiu cântăreţei şi actriţei care a debutat pe marele ecran alături de el în "The Bodyguard" (1992). Actorul a spus cum Whitney era tot timpul preocupată de cum îi aprecia performanţa pe scenă mama ei, cântăreaţa Cissy Houston. Costner a amintit totodată de faptul că şi el şi Whitney Houston au fost leagaţi din copilărie de Biserica Baptistă. "I-am cerut să fie partenera mea în 'The Bodyguard'. (...) Am crezut că e perfectă pentru ceea ce voiam să facem", a spus actorul povestind cum au fost păreri împotriva interpretării rolului principal feminin de o femeie de culoare care nu mai jucase în vreun film, chiar dacă acestea nu au fost exprimate cu voce tare. Cântăreaţa era pe atunci în turneu, dar Costner a cerut amânarea proiectului pentru un an. "Dar Whitney a trebuit să-şi merite rolul. Trebuia să fie grozavă", a mai spus el. Totuşi aceasta s-a temut că nu va fi îndeajuns de bună. "Am ţinut-o de mână şi i-am zis că va fi frumoasă, că toată lumea voia ca ea să reuşească", a povestit în continuare actorul, despre audiţie, amintindu-şi amuzat cum Whitney şi-a aplicat singură un alt strat de machiaj chiar înainte de filmarea de probă, aşa cum era obişnuită să fie machiată în videoclipuri, pentru a arăta cât mai bine, iar fardurile i s-au topit sub reflectoarele puternice de pe platou şi i-au curs pe faţă. "Dacă m-ai putea auzi acum ţi-aş spune că nu ai fost numai destul de bună, ai fost grozavă, ai cântat cântecul fără orchestră, fir-ar să fie", a spus Costner. "Mulţi ar fi putut interpreta rolul meu, dar cred că numai tu o puteai interpreta pe Rachel Marron (personajul principal feminin din 'The Bodyguard', n.r.) în acel moment", şi-a încheiat acesta povestea. "Du-te escortată de o armată de îngeri la Tatăl tău ceresc, şi când vei cânta în faţa Lui, nu te teme, vei fi îndeajuns de bună", a mai spus Kevin Costner.