La ceai cu soţiile de militari - Prinţul Harry, la Casa Albă
Prinţul Harry, al treilea în succesinea la coroana britanică, a efectuat joi o vizită-surpriză la Casa Albă, unde a fost primit de Prima Doamnă Michelle Obama.
"Surpriză!" a exclamat Michelle Obama, prezentându-l pe invitat unui public alcătuit din soţii de militari, primite la un ceai într-o sală de protocol a reşedinţei executive. Soţia preşedintelui Barack Obama a salutat acţiunea în favoarea unor militari răniţi în război a tânărului prinţ, care s-a întors în ianuarie în Marea Britanie după ce a petrecut patru luni în Afganistan în cadrul contingentului britanic. Michelle Obama, care patronează opraţiunea "Joining Forces", menită să susţină familiile militarilor, împreună cu soţia vicepreşedintelui, Jill Biden, l-a asigurat pe prinţul în vârstă de 28 de ani că amândouă sunt "încântate că a putut să fie cu noi astăzi (joi)". "Când a aflat despre acest ceai şi de voi toate (...), a vrut să fie prezent să vă mulţumească pentru că serviţi" ţara, a adăugat Obama. Însoţită de Jill şi Harry, Michelle a plecat ulterior către o sală alăturată, pentru a saluta invitaţii, la care jurnaliştii nu au avut acces. Înainte să vină la Casa Albă, o vizită care nu se afla în programul său, prinţul Harry, al doilea fiu al prinţului Charles şi al prinţesei Diana, a fost primit în Congres. Preşedintele Obama nu se afla la Washington joi. El era într-o vizită de o zi la Austin, în Texas (sud). Cel mai dorit burlac din Marea Britanie, prinţul Harry, şi-a început turneul de şase zile în Statele Unite cu o vizită la Capitoliu şi la Casa Albă. Înaltul oaspete a participat şi la un banchet ţinut în casa ambasadorului britanic în SUA. Prinţul Harry a vizitat şi Cimitirul Naţional din Arlington, unde au fost înmormântaţi mai mulţi soldaţi ucişi în războaiele din Afganistan şi Irak. Aceasta este prima vizită a prinţului Harry în Statele Unite, în calitate de ambasador al bunicii sale, regina Elisabeta a II-a, după scandalul din august 2012. Atunci, el a fost fotografiat fără haine într-un hotel din Las Vegas. Harry a refuzat să-şi ceară scuze public pentru comportamentul său de atunci.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.