Miniseria TV „Tatuatorul de la Auschwitz'', care a avut premiera marţi la Londra, este o ecranizare a bestsellerului omonim şi este inspirată dintr-o poveste de dragoste reală petrecută în lagărul de concentrare, informează Reuters.

 

Filmul îl are drept protagonist pe Lali Sokolov, un evreu slovac deportat la Auschwitz în 1942, care devine unul dintre tatuatorii lagărului, însemnând cu cerneală numerele de identificare pe braţele prizonierilor. La câteva luni după sosirea în lagăr, Lali o întâlneşte şi se îndrăgosteşte de Gita, o femeie slovacă, căreia îi tatuează braţul.

Serialul spune povestea iubirii şi supravieţuirii celor doi aşa cum este ea istorisită de Lali ajuns la vârsta a treia, văduv de scurtă vreme, interpretat de Harvey Keitel, către scriitoarea aspirantă pe atunci Heather Morris (interpretată de Melanie Lynskey).

Morris se întâlneşte cu Lali de câteva ori pe săptămână timp de trei ani, timp în care el îşi deschide treptat sufletul şi începe să-şi povestească trecutul şi traumele. Morris îi promite că într-o bună zi, îi va face cunoscută povestea.

„A ajuns în spital, a suferit un atac cerebral, ştiam că nu va mai vedea răsăritul a doua zi. Am stat cu el, l-am sărutat de rămas-bun şi i-am spus «Nu voi încetat niciodată să-ţi spun povestea. Este jurământul pe care ţi-l fac». Iar asta a fost pe 31 octombrie 2006'', a spus Morris la premiera serialului, care a avut loc marţi la Londra.

Actorul german Jonah Nay, care-l interpretează pe ofiţerul nazist Stefan Baretzki, a spus că producţia are o „încărcătură emoţională''.

„Sper că am găsit în serial tonul potrivit pentru ceea ce Lali Sokolov dorea ca Heather Morris să exprime prin această poveste, să spună omenirii să transmită o rază de speranţă'', a spus el.

Miniseria este alcătuită din şase episoade şi este regizată de cineastul Tali Shalom-Ezer. Coloana sonoră este compusă de Hans Zimmer, recompensat de două ori cu Oscar, în colaborare cu Kara Talve.

Peste 1,1 milioane de persoane, majoritatea evrei, şi-au pierdut viaţa în lagărul de concentrare nazist din sudul Poloniei în camerele de gazare sau din cauza înfometării, frigului şi a bolilor.

„Trebuie să ne aducem mereu aminte că acest lucru se poate întâmpla. S-a întâmplat, aşa că se poate întâmpla din nou'', a spus Shalom-Ezer.

Lali şi Gita au supravieţuit Holocaustului şi s-au mutat în Australia, unde au avut un fiu, Gary Sokolov, care a participat de asemenea la premiera de marţi.

„Oamenii trebuie să înţeleagă că şi în cele mai negre vremuri, speranţa nu moare. Trebuie să crezi că va fi mai bine şi aşa va fi. Una dintre replicile preferate ale tatălui meu era atitudinea mentală pozitivă. Trebuie să fii pozitiv'', spunea el.

„Tatuatorul de la Auschwitz'' va fi difuzat la televiziune şi în streaming începând cu 2 mai.

 

https://www.youtube.com/watch?v=KyprsLd775M