Portretul contesei Mona Bismarck, pictat de Salvador Dali, a fost scos la vânzare de Mona Bismarck American Center for Art and Culture din Paris, în cadrul unei licitaţii ce a fost organizată de casa Sotheby's, la Londra.

Instituţia pariziană a decis să se despartă de portretul fondatoarei sale pentru a-şi finanţa proiectele de dezvoltare. Tabloul care o prezintă pe Mona Bismarck (1897-1983) este cea mai importantă piesă din lotul de opere de artă suprarealiste ce vor fi scoase la vânzare la această licitaţie, au anunţat reprezentanţii casei Sotheby's, care au evaluat portretul la o sumă cuprinsă între 1,8 milioane de euro şi 2,5 milioane de euro (fără taxe). În perioada în care a fost pictat portretul, Mona Bismarck, născută Strader, era căsătorită cu Harrison Williams, unul dintre cei mai bogaţi bărbaţi din America. Admirată pentru frumuseţea ei, aceasta a fost "prima americancă desemnată «femeia cel mai bine îmbrăcată din lume» de către cei mai prestigioşi designeri din epocă", au precizat reprezentanţii fundaţiei sale. Comandat artistului catalan în 1943, în perioada în care acesta se afla în Statele Unite, portretul realizat de Dali, intitulat "Contesa din Kentucky", a fost prezentat pentru prima dată în public. Pictorul a reprezentat-o pe Mona Bismarck, în jurul vârstei de 40 de ani, ca pe o femeie sofisticată, cu părul cenuşiu, chipul luminos, contrastând cu rochia de culoare închisă pe care o poartă. Potrivit legendei, Dali ar fi pictat-o mai întâi nud, dar, în urma dezacordului exprimat de modelul său, pictorul i-a adăugat ulterior o rochie.