Roxana Ciuhulescu este instructor internaţional de kangoo jumps
Vedeta Pro TV Roxana Ciuhulescu a devenit oficial instructor internaţional de kangoo jumps, sport de care s-a îndrăgostit în urmă cu un an, informează televiziunea.
"M-am «molipsit» de virusul kangoo jumps în urmă cu un an. Odată ce mi-am pus în picioare aceste ghete, aş fi fost în stare să şi dorm cu ele, nu doar să sar pe ele în parcuri, să merg la sală sau să ţopăi prin casă", a spus Roxana. "Am avut norocul s-o întâlnesc pe Kinga Sebestyen, promotoarea acestui sport în România, cea care mi-a băgat acest «virus» în sânge. Kinga a fost cea care mi-a dat curaj să fac acest sport şi, datorită ei, weekend-ul trecut am devenit instructor internaţional de kangoo jumps", povesteşte Roxana. Deocamdată timpul nu-i permite să ţină cursuri, însă ea este hotărâtă ca în această primăvară, prin aprilie, să aibă cel puţin o clasă la una dintre cele mai tari săli de sport din Bucureşti.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.