Sarkozy şi Merkel, personaje la un carnaval din Portugalia
"Criza? Mai bine să izbucneşti în râs, decât invers!", afirmă o locuitoare din Loule, în vârstă de aproximativ 40 de ani, în timp ce priveşte defilând cuplul franco-german, la bordul unei furgonete albastre, culoarea drapelului european, urmat de panouri luminoase cu numele ţărilor din sudul Europei. În spatele lor, într-un alt car se află un grăsun bonom, cu ochelari pe vârful nasului, aşezat într-un fotoliu aurit şi încrustat pe spate cu simbolul euro. În faţa lui, în genunchi, stă un cetăţean obişnuit, cu pantalonii ridicaţi, oferindu-i o cupă plină cu monede de euro. Criza europeană, austeritatea şi măsurile dure cerute portughezilor, a căror ţară este în prezent asistată financiar de instituţiile internaţionale, au inspirat în acest an tradiţionalul carnaval din Loule, care a luat fiinţă în urmă cu peste un secol. Festivităţile, care se desfăşoară de sâmbătă până marţi, coincid cu vizita creditorilor Portugaliei - UE, Banca Centrală Europeană şi FMI -, care şi-au început miercuri misiunea trimestrială pentru a evalua aplicarea programului de austeritate cerut ţării.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.