Scurtmetraje de Nicolae Tănase şi Dorian Boguţă, în secţiunea Short Film Corner - Români la Festivalul de la Cannes
Scurtmetraje regizate de Nicolae Constantin Tănase şi Dorian Boguţă se numără printre titlurile selectate în programul românesc prezentat la Short Film Corner, un eveniment necompetitiv destinat profesioniştilor din cinema care are loc în timpul Festivalului de Film de la Cannes.
Short Film Corner este conceput ca o piaţă pentru scurtmetraje şi de aceea participarea nu echivalează cu o selecţie în cadrul secţiunilor competitive ale Festivalului de Film de la Cannes. Potrivit unui comunicat de presă, filmele româneşti selectate anul acesta sunt: "12 minute", de Nicolae Constantin Tănase, "Brigada neagră", de Andrei-Nicolae Teodorescu, "Cadoul", de Dumitru Grosei, "Calea Dunării", de Sabin Dorohoi, "Catafalce", de Radu Constantin Vasile, "Dry Bones", de Luiza Pârvu, "Jurnal#2", de Adina Pintilie, "Kazimir", de Dorian Boguţă, "Kowalski", de Andrei Creţulescu, "Rio 2016", de Bianca Rotaru, "Rost", de Şerban Georgescu, "Shtorzina", de Radu Mihai, "Tuns, ras şi frezat", de Bogdan Mureşanu, şi "Vocea a doua", de Daniel Sandu. Din programul care însumează aproximativ 200 de minute de film, o proiecţie de 110 minute va avea loc pe 18 mai, începând cu ora 13.30, în Palatul Festivalului din Cannes. Regizorii filmelor selecţionate vor fi invitaţi câte patru zile, în două grupe, pentru a participa la evenimentele din jurul Short Film Corner, având şi ocazia să întâlnească oficiali ai Festivalului de la Cannes şi organizaţii europene care se ocupă de susţinerea celor ce aspiră la cariera de regizor. Lansată în anul 2004, secţiunea Short Film Corner este un eveniment adresat exclusiv industriei cinematografice. Ea oferă producătorilor şi regizorilor posibilitatea de a-şi prezenta filmele selecţionerilor de festivaluri, agenţilor, cumpărătorilor şi de a pune bazele unor viitoare colaborări. Cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes se va desfăşura în perioada 14 - 25 mai.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.