Tărâmul Transilvaniei continuă să-i cucerească şi să îi intrige totodată prin unicitatea frumuseţii şi istoriei sale pe turiştii străini care o vizitează şi care nu ezită să împărtăşească apoi lumii întregi impresiile despre liniştea, peisajele, bucătăria şi atmosfera din această regiune.

 

Atraşi în inima României în special de poveştile cu creaturi însetate de sânge şi de fotografiile ce înfăţişează un univers rural misterios pentru mulţi dintre ei, vizitatorii de pe alte meleaguri constată rapid că legendele înfricoşătoare sunt simple „glume cu vampiri”, iar realitatea pe care ajung să o respire, să o vadă, să o trăiască, să o atingă şi să o guste este de-a dreptul „fascinantă”. Acesta este şi cazul lui Christopher Bagley, care a semnat un articol publicat săptămâna aceasta în revista de călătorie Conde Nast Traveler, ce prezintă „distorsiunea temporală fascinantă a Transilvaniei” sub titlul „The Bewitching Time Warp of Transylvania, Romania”.

Conform Agerpres, de la prima părere pe care şi-a format-o odată pătruns în Transilvania, aceea că toată lumea se „holbează” la el, autorul care a străbătut satele din centrul ţării la volanul unei maşini închiriate minunându-se pe parcurs de „dealurile verzi punctate de căpiţe fân gigantice”, viaţa rurală şi bisericile medievale, a constatat în scurt timp că întâia impresie nu reflectă realitatea. „Această regiune este una dintre ultimele din Europa în care rezistă obiceiurile preindustriale, unde mulţi agricultori încă se deplasează cu caii şi căruţele şi taie fânul cu coasa, aşa că Fordul meu închiriat a atras atenţia”, scrie Bagley. „Mai este şi faptul că Transilvania, o regiune cu o suprafaţă aproximativ egală cu cea a Kentucky, mărginită pe două laturi de Munţii Carpaţi, a fost cucerită de-a lungul secolelor de aproape toţi conducătorii străini cu o înclinaţie imperialistă. Dacă oraşul în care te-ai născut ar fi fost condus, printre alţii, de huni, mongoli, tătari, turci, habsburgi şi otomani poate că suspiciunile pe care le-ai avea legate de străini ar fi îndreptăţite”.

Apoi, odată cu înţelegerea „complicatei istorii a Transilvaniei”, senzaţiile devin şi mai profunde. „Înţeleg de ce din ce în ce mai mulţi călători conectaţi au fost vrăjiţi de acest loc. Deşi urcuşurile şi coborâşurile din istoria Transilvaniei au lăsat în urma lor o cultură incredibil de bogată şi de complexă (şi fabuloasa arhitectura ce o însoţeşte), în multe sate viaţa de zi cu zi rămâne la fel de simplă, sincronizată cu ritmul naturii. Nu e de mirare că printre fanii Transilvaniei se numără mulţi europeni privilegiaţi - inclusiv prinţul Charles”, notează autorul articolului.

„Transilvania este unul dintre puţinele locuri unde încă mai poate fi regăsit stilul de viaţă de acum sute de ani, când natura şi fiinţele umane trăiau într-o armonie mult mai mare”, este citată Jessica Douglas-Home, o londoneză a cărei fundaţie, Mihai Eminescu Trust (MET), a condus „eforturile de a proteja aceste sate de abandonare sau modernizarea excesivă” şi care operează un număr tot mai mare de „pensiuni simple şi confortabile, pe care călătorii le pot închiria pentru aproximativ 50 de dolari pe zi”, după cum relatează Bagley, care şi-a petrecut prima noapte într-o astfel de locuinţă, în Mălâncrav. De la fereastra acesteia el a putut observa unele dintre obiceiurile din zonă, printre care „parada neoficială a vacilor”, care se întorc de la păşune puţin înainte de apus şi recunosc porţile caselor unde sunt aşteptate de proprietari pentru a fi mulse.

 

Câteva realităţi mai puţin magice

 

Totuşi, „tot acest farmec bucolic vine la pachet cu câteva realităţi mai puţin magice”, menţionează el. „Fermierii transilvăneni folosesc căruţe trase de cai şi pluguri nu pentru că sunt pitoreşti, ci pentru că sunt mai puţin costisitoare decât tractoarele. România, care a aderat la Uniunea Europeană cu numai 11 ani în urmă, rămâne una dintre cele mai sărace ţări din uniune şi una dintre cele mai corupte; acordarea de fonduri alocate pentru o nouă şcoală ar putea ajunge să finanţeze o vilă pentru vărul primarului, creând o mulţime de provocări pentru grupurile de conservare precum MET. O altă problemă o reprezintă creşterea bruscă a localnicilor din Bucureşti, unii dintre aceştia care au găsit de muncă în Europa de Vest şi apoi s-au întors pentru a cumpăra sau a construi case de vacanţă în zonele rurale. Din moment ce mulţi localnici încă asociază aspectul rustic cu sărăcia din mediul rural, preferinţele lor în materie de design se apropie adesea de ceea ce e nou şi strălucitor. Codurile stricte privind construcţiile au fost implementate în zonele istorice, însă aplicarea lor lasă de dorit. Uneori, spune Douglas-Home, MET are doar câteva ore la dispoziţie pentru a interveni înainte ca un nou proprietar să distrugă o duzină de rame de ferestre sculptate manual pentru a le înlocui cu altele din plastic”, se arată în articol.

„Chiar dacă am petrecut în sat (Valea Zălanului) doar aproximativ 24 de ore, deja încep să simt un sentiment de posesie legat de acest loc în timp ce mă opresc să culeg o crenguţă de mentă sălbatică. Apoi zăresc cel mai neaşteptat lucru: o maşină. Este o Toyota gri, cu număr de Bucureşti, care circulă puţin cam repede. În sfârşit, înţeleg ce simt localnicii. Cine este acest străin care intră în satul meu drag? E rândul meu să mă opresc şi să mă holbez la un intrus. Evident neintimidat, şoferul îmi zâmbeşte amabil şi mă salută dând din cap. Nu mă pot abţine: zâmbesc şi îi răspund făcându-i cu mâna”, încheie autorul articolului.