Un album live Whitney Houston - În magazine din noiembrie
Un album şi un DVD care vor conţine o serie de evoluţii live ale cântăreţei Whitney Houston vor fi lansate în noiembrie, la trei ani după tragica dispariţie a artistei americane, a anunţat marţi producătorul ei, Clive Davis.
"Ea a fost fără nicio îndoială una dintre cele mai mari cântăreţe din lume şi era unică", a declarat celebrul producător muzical pentru postul de televiziune NBC. Cu această ocazie, Clive Davis a dezvăluit că noul material discografic, intitulat "Whitney Houston Live: Her Greatest Performances", va fi lansat pe 10 noiembrie. Whitney Houston, celebră atât pentru cântecele ei de dragoste, cât şi pentru scandalurile generate de dependenţa ei de droguri, a fost găsită decedată pe 11 februarie 2012, în cada unei camere de hotel din Beverly Hills, la vârsta de 48 de ani, cu o zi înainte de gala de decernare a premiilor Grammy. Autorităţile americane au considerat că moartea ei a fost accidentală, fiind cauzată de consumul de cocaină şi de o maladie cardiacă. Whitney Houston, născută pe 9 august 1963, a dominat scena muzicală pop şi soul a anilor '80 şi '90, vânzând aproximativ 170 de milioane de discuri şi fiind supranumită "Vocea". Ea s-a lansat şi în cinema, jucând alături de Kevin Costner în filmul "Bodyguard" (1992), pentru care a înregistrat o nouă versiune a piesei "I Will Always Love You" (Dolly Parton, 1974), care a devenit extrem de populară. Houston este singurul artist din lume care a lansat şapte albume consecutive premiate cu discuri de platină, depăşind la acest capitol chiar şi trupa The Beatles. Lista ei de premii include, printre altele, 6 Grammy, 2 Emmy, 30 Billboard Music Awards şi 22 American Music Awards.
Oferta locuri de munca sigure! Tot mai multi oameni sunt multumiti, pentru ca oferim imediat contract legal si dovada platii! Primele plati au fost trimise! Seriozitatea noastra este absoluta! NU e vorba despre MLM sau despre joc piramidal! Lucrati 3 ore pe zi ca operator online si castigati 300 dolari lunar! Pentru detalii, trimiteti textul ”Info” la adresa de email: anne_marye110@yahoo.com