Minte sănătoasă în corp sănătos. Celebrul dicton latin a devenit desuet într-o Românie în care programa şcolară prevede o singură oră de sport pe săptămână. Cristian Gaţu, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, crede că nepăsarea generală faţă de sport echivalează cu o crimă la adresa sănătătţii românilor.

 

Zodiac Travel: Puţină lume ştie că familia dvs. îşi are rădăcinile în Macedonia. Povestiţi-ne întâmplările din 2009, atunci când aţi reuşit să vedeţi, pentru prima oară, satul din care a plecat către România, în 1925, Petre Gatos, tatăl dvs.

Cristian Gaţu: S-a întâmplat cu ocazia campionatului european de handbal feminin, eram la Skopje şi am profitat de o zi liberă de concurs. Am solicitat sprijinul unui organizator, care era şi translator al delegaţiei noastre, iar în ziua respectivă ne-am deplasat acolo. A fost un moment emoţionant, însă, din nefericire, n-am descoperit prea multe lucruri - trecusera mulţi ani de atunci, multe generaţii, şi nimeni nu-şi amintea despre familia mea. Ca o paranteză, Nize Pole este un sat de munte deosebit, cu case foarte frumoase, multe dintre ele chiar moderne.

La finalul vizitei am cunoscut cea mai bătrână femeie din sat, cu care, vorbind într-un dialect aroman - pe care nu l-am uitat din copilarie - am stabilit nişte contacte viitoare. Surpriză! Peste câteva zile, când am ajuns la Bucureşti, am primit un telefon de la o verişoară de-a mea mai îndepartată, necunoscută până atunci, care locuieşte în Elveţia. A funcţionat foarte bine acest liant al transmisiilor afective - până la urmă ne-am întâlnit la Bucureşti, unde am reuşit să conturăm arborele genealogic al familiei noastre şi pe baza căruia am avut posibilitatea să contactez mai multe rude.

ZT: Ce ţări aţi vizitat până acum, ca persoană privată, şi care sunt preferatele dvs.?

C.G.: N-am avut parte de prea multe vacanţe, pentru că munca asta continuă pe tărâmul handbalului nu mi-a oferit multe zile libere. ﾎmi aduc aminte cu plăcere de un concediu petrecut la Nurnberg, pe care l-am făcut cu unul dintre cei mai buni prieteni ai mei, Roland Gunes, fost jucător în echipa naţională, stabilit în Germania. ﾎmi aduc aminte şi de perioada de 5 ani cât am stat, cu contract, în Italia.

ZT: Să înţeleg faptul că vă petreceţi vacanţele în ţară?

C.G.: ﾎmi fac vacanţele mai mult la muncă, din păcate (râde). E adevărat că am mai multă libertate de mişcare, dar o consum alergând să adun bani pentru federaţia de handbal.

Z.T.: Câţi fini mai aveţi? La un moment dat erau aproape 50. Le mai ştiţi numărul?

C.G.: Acum sunt 51, că am mai botezat între timp (râde). Sunt răspândiţi pe cinci continente, iar când am împlinit 60 de ani, i-am invitat pe toţi la mine - cu soţii, cu copii, cu nepoţi - doar 3 au lipsit.

Z.T.: Apropo de năşit, cine-i cu iniţiativa şi cu organizarea, dvs. sau soţia, doamna Tamara?

C.G.: Păi năşitul ăsta e o chestiune frumoasă, afectivă, eu sunt un tip ceva mai sufletist, deşi cei din zodia Leului nu-s chiar aşa sentimentali. Probabil ca eu am dat doar tonul, restul a venit de la sine...

Z.T.: La băieţi am fost de patru ori campioni mondiali. Aţi afirmat într-un interviu că România poate reveni acolo, sus. Care sunt argumentele dvs?

C.G.: Argumentul principal este evoluţia noii echipe naţionale de la ultimul meci de calificare cu Rusia, când am reuşit o performanţă pe care eu n-am mai vazut-o de foarte mult timp. Băieţii au fost concentraţi din primul minut şi până cu cinci minute dupa terminarea jocului. Cred ca asta este şi explicaţia unor eşecuri, atăt în handbalul masculin, cât şi în cel feminin - mai mult, în tot sportul românesc. Căderile astea psihologice sunt alimentate de lipsa de concentrare şi atenţie, dar şi de lipsa dorinţei de a învinge.

ZT: Mai ţineţi legătura cu foştii colegi din naţionala de handbal a României? Ce mai ştiţi despre ei?

C.G.: Permanent. Tocmai ţi-am povestit despre unul dintre ei. Vorbesc cu toţi ceilalţi mai tot timpul la telefon. Mai mult, chiar am contribuit la organizarea unui festival al handbalului românesc în care i-am adus împreună pe toţi campionii mondiali, băieţi şi fete. A fost emoţionant. Atunci am realizat în ce familie frumoasă - handbalul - am crescut şi m-am educat ca om...

ZT: Citeam într-un interviu că pe vremea dvs. handbaliştii de la Steaua îi cam băteau la fotbal pe fotbaliştii de la Steaua. Povestiţi-ne mai multe, vă rog.

C.G.: A doua pasiune a majorităţii handbaliştilor este fotbalul. Ca să elimine rutina jocului de handbal, toate antrenamentele noastre începeau şi se terminau cu jocuri de fotbal. Fiind jucători la Steaua, indiferent de ramura sportivă în care activam, făceam parte dintr-o familie mare şi frumoasă. S-a închegat între noi o relaţie atât de strânsă încât handbaliştii mergeau să susţină hocheiştii, hocheiştii susţineau baschetbaliştii, iar când boxa Alec Nastac eram cu toţii acolo. Evident că mergeam cu toţii să susţinem echipa de fotbal...

Pe vremea aia handbalul se juca afară, pe zgură sau pe bitum. I-am prins odată, la o provocare, pe bitum, şi i-am bătut rău de tot. Jucau Constantin, Voinescu, era una dintre echipele de aur pe care le-a avut Steaua de-a lungul timpului. Au vrut o revanşă, au zis că i-a incomodat asfaltul şi ne-am dat întâlnire pe terenul mare. S-au simţit în largul lor acolo şi tot i-am bătut cu 4-2! (râde). ﾎţi dai seama cât îi mai tachinam dupa întâmplarea asta...

ZT: Care este calitatea cu care vă mândriţi cel mai mult?

C.G.: Nu am prea multe calităţi, dar sunt iertător - în contradicţie cu ce spune zodia Leului - şi îmi place să muncesc.

ZT: Cine este persoana de la care aţi învăţat cel mai mult?

C.G.: Cu excepţia familiei mele, am "furat" de la toţi ce am considerat că este bun pentru mine.

ZT: Domnule Gaţu, sunt suficiente orele de sport din programa şcolară?

C.G.: Discutăm de o singură oră de sport, iar ora asta singură va genera, din păcate, viitoare generaţii bolnave fizic. Eu mă uit cu foarte multă mandrie la olimpicii români care câştigă medalii la olimpiadele şcolare. Din păcate, majoritatea sunt palizi, au artroze, scolioze şi aşa mai departe. Asta se datorează absenţei mişcării şi a educaţiei fizice - şi nu vorbesc aici despre sportul de performanţă. Nu degeaba se spune că mintea sănătoasă trebuie să stea într-un corp sănătos.

Este cea mai mare crimă care se întamplă în societatea românească, iar ca dovadă am un studiu numit „Starea sănătăţii naţiunii", realizat cu studenţii de la Facultatea Militară de Educaţie Fizică, în 1995. Din informaţiile culese în spitale şi centrele de recrutare şi pe baza a peste 48.000 de interviuri realizate peste tot în ţară, comisia de centralizare a datelor a oferit rezultatul: la nivelul anului 1995, peste 61% din populaţia României era bolnavă din punct de vedere fizic.

Am comunicat concluziile studiului conducerii României din acea perioadă. Nu ştiu dacă s-a citit măcar, n-am primit niciun răspuns, nu s-a mişcat nimic. Pe baza acelui procent, România era pe locul 3, dar nu în Europa, ci în Africa.

Vezi, de aia mă întorc tot timpul la motivul pentru care militez pentru mişcare şi pentru creşterea numărului orelor de sport din programa şcolară! ﾎntreb retoric: crede, oare, cineva că din 1995 şi până astăzi, după 15 ani, procentul ăsta de 61% a scăzut, cumva?

 

Material preluat de pe www.zodiactravel.ro.