Mult trâmbiţata cădere al lui Traian Băsescu pare a fi doar un subiect de talk-show şi nimic mai mult. Chiar dacă sondajele arată o scădere a procentelor preşedintelui, acesta nu este nici pe departe în situaţia de a i se cânta prohodul. În primul rând pentru că va avea parte de cea mai uşoară competiţie din cariera sa politică. Trecut prin ciur şi prin dârmon şi câştigând bătălii grele şi la limită, cu Sorin Oprescu pentru Primăria Capitalei, iar apoi cu un alt adversar redutabil, Adrian Năstase la prezidenţiale, Băsescu pare a nu juca în finala din toamnă cu capii de serie.