N-am fi crezut, în urmă cu câţiva ani, că o să ajungem să trăim într-o perpetuă campanie electorală. Am ajuns s-o vedem şi pe-asta, cele două sau chiar trei perioade electorale, derulate anual începând din 2007 încoace (3 în 2007, 2 în 2008, alte 2 în 2009) ne fac să trăim într-o veşnică forfotă, presărată cu toate picanteriile de rigoare (mici, bere, plocoane, vanghelioane şi atacuri la persoane; mascaţi, arestări de vineri seara; „pipiţe" care se etalează în chip de Ioana d`Arc, candidaţi atotştiutori, partide parlamentare care n-au făcut niciodată pragul electoral etc.)

Campania pentru alegerile europarlamentare se apropie de final. Aşa cum era de aşteptat principalii pretendenţi la preşedinţie şi-au făcut numărul. Cei 33 de candidaţi au rămas şi probabil vor rămâne în continuare enigmatici pentru electoratul românesc. De fapt aceştia reprezintă o entitate birocratică necesară oricărei ţări membre UE. Extinderea europeană ne-a adus şi pe noi prezenţi pentru a vota în Parlamentul European.

Corpul magistraţilor e un butoi cu pulbere. Ameninţă cu demisia în bloc. Bani. Atât mai văd în faţa ochilor. Li se rupe de raportul de ţară, care va fi prost. Şi lui Năstase îi pasă la fel de mult. Aşa cum economia are azi un singur subiect important pe agendă - criza - şi justiţia e obligată la o singură temă - reforma. Curăţenie, anchete şi sentinţe. Atât li se cere. Lefuri mari au, dar promisiunea câtorva zeci de milioane în plus, picate din cer, le-a întunecat minţile.