Europarlamentarii din noua legislatură a PE, a cărui componenţă va fi stabilită după alegerile de la sfârşitul acestei săptămâni, vor avea un salariu de circa 6.000 de euro lunar, la care se adaugă diverse indemnizaţii, precum şi o sumă de aproape 18.000 de euro pentru a-şi angaja, după ce criterii doresc, asistenţi.

Salariu de aproximativ 6.000 euro
Asemenea membrilor parlamentelor naţionale, membrii PE primesc o serie de indemnizaţii care au scopul de a acoperi cheltuielile pe care le fac pentru îndeplinirea atribuţiilor şi care se plătesc separat faţă de salariu. Sume importante le vor reveni eurodeputaţilor din indemnizaţii, acestea fiind de mai multe tipuri: indemnizaţia pentru cheltuieli generale, indemnizaţia forfetară de călătorie, indemnizaţia anuală de călătorie şi indemnizaţia de sejur. Până în prezent, problema salariului a fost complicată deoarece eurodeputaţii au primit un salariu echivalent cu salariile parlamentarilor naţionali din ţara de origine, ceea ce a creat diferenţe mari de remunerare între membrii proveniţi din state diferite. Europarlamentarilor care îşi vor începe activitatea în noul mandat li se va aplica un statut nou, care, printre altele, uniformizează salariul, acesta fiind de circa 6.000 de euro lunar. Concret, începând din iulie 2009, toţi membrii Legislativului european vor beneficia de acelaşi salariu de bază lunar brut de 7.665,31 de euro (5.963,33 euro net) din bugetul PE. Foştii europarlamentari au dreptul la pensie începând de la vârsta de 63 de ani. Pensia va fi pentru fiecare an plin de exercitare a mandatului de 3,5% din salariul brut, dar cu un total care să nu depăşească 70% din nivelul salariului brut. De asemenea, europarlamentarii au dreptul la o asigurare care să acopere riscurile generate de exercitarea mandatului lor.

Indemnizaţii pentru cheltuieli generale şi pentru călătorii
Indemnizaţia pentru cheltuieli generale vizează acoperirea cheltuielilor din statul membru în care se exercită dreptul de vot precum costurile de administrare a biroului membrilor, factura telefonică şi taxele poştale, achiziţionarea, utilizarea şi întreţinerea echipamentului computerizat şi telematic şi costul călătoriilor. Indemnizaţia este redusă la jumătate în cazul membrilor care, fără o justificare adecvată, nu participă la jumătate din numărul şedinţelor plenare pe parcursul unui an parlamentar. În 2009, valoarea indemnizaţiei este de 4.202 euro lunar. O altă indemnizaţie este cea forfetară de călătorie, care vizează acoperirea costurilor călătoriilor efectuate de europarlamentari în cadrul Comunităţii Europene pentru a participa la reuniunile oficiale ale Parlamentului European precum şedinţele plenare, reuniunile comisiilor sau reuniunile grupurilor. Această indemnizaţie acoperă, de asemenea, cheltuielile aferente călătoriei precum costul rezervărilor, al biletelor, al transportului bagajelor sau al meselor. Suma rambursată depinde de tipul de transport pe care parlamentarul îl utilizează. Indemnizaţia anuală de călătorie este prevăzută pentru cazurile în care europarlamentarii trebuie să călătorească în afara statului membru de origine pentru îndeplinirea sarcinilor, dar în alte scopuri decât reuniunile oficiale. Această indemnizaţie este fixă şi vizează nu doar cheltuielile cu drumul, ci şi pe cele de cazare şi alte cheltuieli aferente. Pentru 2009, indemnizaţia este de cel mult 4.148 de euro. Europarlamentarii vor primi şi o indemnizaţie de sejur în cuantum de aproape 300 de euro pe zi (298 de euro), în cazul participării la reuniunile oficiale ale organismelor parlamentare pe care fiecare eurodeputat le deserveşte şi care sunt organizate în cadrul Comunităţii Europene. Aceasta acoperă cazarea, mesele şi toate celelalte cheltuieli aferente participării la reuniunile respective. PE plăteşte 149 de euro pe zi plus cheltuielile pentru cazare şi mic dejun pentru participarea la reuniunile organizate în afara Comunităţii Europene.


Totodată, eurodeputaţii au dreptul de a-şi angaja personal propriu care să îi ajute în exercitarea atribuţiilor ce le revin. Membrii echipei sunt aleşi în mod liber de eurodeputaţi, după criteriile pe care aceştia le stabilesc. PE plăteşte cheltuielile rezultate în totalitate şi exclusiv din angajarea sau utilizarea serviciilor unuia sau mai multor asistenţi. Suma lunară maximă care poate fi plătită se ridică la 17.540 de euro. Rămâne de văzut în ce fel activitatea celor 33 de europarlamentari români va justifica veniturile pe care le vor încasa în următorii cinci ani de mandat prin activitatea pe care o vor desfăşura.