Miniștrii ALDE sunt cu demisiile scrise, iar partidul va retrage sprijinul politic pentru cabinetul condus de Sorin Grindeanu, a anunțat aseară Călin Popescu Tăriceanu.

Miniștrii ALDE sunt cu demisiile scrise, iar partidul va retrage sprijinul politic pentru cabinetul condus de Sorin Grindeanu, a anunțat aseară Călin Popescu Tăriceanu.
Începând de azi, Claudiu Pop nu mai ocupă funcţia de prefect al judeţului Bihor. În şedinţa de Guvern s-a decis ca în locul lui Pop să fie numit şeful Finanţelor Publice Bihor, Ioan Mihaiu.
În mod previzibil, primarul Oradiei, Ilie Bolojan, a câştigat detaşat alegerile pentru şefia PNL Bihor, obţinând 586 din cele 735 voturi valabil exprimate. Contracandidata sa Lucia Varga, a cărei discurs a fost întrerupt de huiduieli şi vociferări, a fost votată de 149 dintre delegaţi. Funcţiile de prim-vicepreşedinte au revenit lui Gheorghe Carp şi lui Gavrilă Ghilea, care au obţinut mai multe voturi decât contracandidaţii lor – Călin Puia şi Ioan Şora.
Eurodeputatul Tokes Laszlo, preşedintele Consiliului Naţional al Maghiarilor din Transilvania (CNMT), şi Szilagy Zsolt, preşedintele Partidului Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT), au prezentat luni o nouă ediţie a publicaţiei „Transylvanian Monitor”, editată de CNMT, sub genericul Manifestări antimaghiare în România în perioada 2014-2016.
Viceprimarul Mircea Mălan, fost candidat la şefia Consiliului Judeţean Bihor din partea PNL, apreciază faptul că Tribunalul Bihor a dat câştig de cauză liberalilor...
Deputatul pesedist Gheorghe Bogdan declara, zilele trecute, că s-a informat de la Ministerul Transporturilor despre planurile privind continuarea lucrărilor de infrastructură din Bihor.
În plenul Parlamentului, deputatul PNL Florica Cherecheş a prezentat o declaraţie politică adresată ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.