În jur de 3.000 de foşti militari şi susţinători ai lor au protestat în Piaţa Victoriei şi au pornit în marş spre Televiziunea Română. La manifestaţia cadrelor militare disponibilizate au participat mai multe sindicate şi ONG-uri grupate în cadrul Consiliului Naţional al Societăţii Civile. Protestul cadrelor militare disponibilizate şi în rezervă s-a încheiat fără incidente, după ce o delegaţie a acestora a depus la TVR un memoriu în care cer demisia preşedintelui şi a Guvernului, solicitând conducerii televiziunii publice să transmită cerinţele manifestanţilor. Spre seară membrii a şase galerii de suporteri ai echipelor de fotbal s-au îndreptat spre Piaţa Universităţii.

Preşedintele Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere (SCMD), Mircea Dogaru, a spus că a cerut conducerii TVR să redea televiziunea poporului şi să transmită "ceea ce trebuie". El a mai spus că sindicaliştii SCMD cer demisia preşedintelui Traian Băsescu, să "dispară" de la putere PDL, UDMR şi UNPR să fie alegeri anticipate, nu comasate, mai întâi locale apoi parlamentare şi prezidenţiale. "Poate să conducă Blaga până la alegeri, n-are niciun fel de importanţă cine", a spus Dogaru. Conducerea TVR a primit delegaţia protestarilor ca pe nişte "parteneri de dialog", potrivit lui Dogaru. Protestul din Piaţa Victoriei a început la ora 11.30, iar ora 14.00, cu o jumătate de oră mai devreme decât era anunţat, protestatarii au plecat în marş pe traseul Piaţa Victoriei - Bulevardul Aviatorilor - Piaţa Charles de Gaulle - Calea Dorobanţilor - strada Emil Pangrati, ajungând, după aproape o oră, la sediul TVR. Mitingul şi marşul s-au desfăşurat fără incidente. A existat totuşi un scandal la sediul TVR, unde câţiva protestatari au încercat, fără succes, pentru scurt timp, să forţeze intarea în curtea televiziunii publice. După ce Asociaţia Suporterilor Români a lansat un apel către toate grupările ultras din ţară pentru a participa la miting în Piaţa Universităţii, şase galerii au ajuns în piaţă. Au participat reprezentanţi ai galeriilor lui Steaua, Dinamo, Rapid, Universitatea Craiova, FC Vaslui şi Petrolul Ploieşti. În Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară, mii de manifestanţi au ieşit în stradă timp de 11 zile, cerând demisia preşedintelui Traian Băsescu, a întregului Guvern şi alegeri anticipate. Preşedintele PSD, Victor Ponta, şi preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan, au fost huiduiţi la Focşani, unde au participat la manifestările legate de Ziua Unirii. Ei au ascultat imnul naţional al României, intonat de fanfara militară, după care au urcat pe scenă pentru a-şi susţine discursurile. Ponta a fost huiduit când a apărut pe scenă, Oprişan - când a preluat microfonul.