Agenda politică
Instalarea în funcţia de prefect a lui Gavrilă Ghilea va avea loc, cel mai probabil, sâmbătă, la ora 11:00. Până atunci, Ghilea trebuie să renunţe la carnetul de membru al Partidului Democrat-Liberal, astfel încât să îndeplinească toate condiţiile cerute de legislaţia în vigoare pentru a putea fi reprezentant al Guvernului în teritoriu. De asemenea, Gavrilă Ghilea va trebui să renunţe şi la calitatea de consilier judeţean, obţinută în urma alegerilor locale din 1 iunie 2008. După instalarea acestuia în locul lui Mircea Ghitea, mai rămâne ca Guvernul să numească în funcţiile de subprefecţi pe social-democraţii Claudiu Pop şi Silviu Odobasianu. În ceea ce-l priveşte pe Ghitea, Executivul a aprobat, în şedinţa de miercuri, transferul acestuia în funcţia de director al Direcţiei tehnice din cadrul Primăriei municipiului Oradea.
Ziua ceangăilor, la Oradea
Consiliul Naţional Maghiar din Transilvania organizează, azi, la Oradea, Ziua ceangăilor. Manifestările debutează la ora 10:00, la Universitatea Creştină Partium, de pe strada Primăriei nr. 27, cu o conferinţă la care sunt invitate organizaţiile implicate în programul educaţional al ceangăilor maghiari. Scopul declarat este acela de a găsi o strategie prin care tinerii ceangăi ar putea beneficia de posibilitatea învăţării limbii maghiare. La ora 17:30, are loc o expoziţie de fotografii ale Dorei Hegedus, urmată de lansarea cărţii "Ceangăi - Maghiari uitaţi", a lui Pataki Janos.
"Instigare antimaghiară în România"
Eurodeputatul Laszlo Tokes a avut o intervenţie de un minut în plenul Parlamentului European cu privire la "renaşterea instigării antimaghiare în România". Intervenţia, susţinută în limba română, avea ca punct de plecare declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, care au stârnit "o justificată indignare în opinia publică maghiară". Tokes îl acuză pe şeful statului român de "manifestări dictatoriale", care au avut însă ca rezultat "trezirea la realitate" a UDMR. Mai mult, Tokes afirmă că "în urma intensificării retoricii politice antimaghiare, starea de ameninţare a dus la închegarea uniunii comunităţii maghiare din Transilvania". Acesta a făcut referire şi la demonstraţia de la Sfântu Gheorghe, în care participanţii acuzau "popularea forţată a regiunii cu grupuri de români aduse din alte zone, respectiv demiterea conducerii maghiare a instituţiilor". "În răspunsul ingenios al preşedintelui Băsescu, acesta i-a învinuit pe secui chiar de epurare etnică faţă de locuitorii români din regiune", susţine Tokes. Acesta a mai adăugat că, potrivit unei înţelegeri avute cu eurodeputaţii UDMR, atât Laszlo Tokes, cât şi Sogor Csaba şi Iuliu Winkler vor adresa câte o scrisoare preşedintelui Parlamentului European, Hans-Gert Pottering, cu privire la discursul antimaghiar al preşedintelui Băsescu.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.