Agenda politică
Discuţii între conducerile PDL şi UDMR
Preşedintele PDL Oradea, Dorin Corcheş, a declarat că discuţiile cu partenerul de guvernare, UDMR, au fost reluate pe plan local. Potrivit acestuia, preşedintele interimar al PDL Bihor, Ştefan Seremi, s-a întâlnit cu preşedintele UDMR Bihor, Alexandru Kiss, pentru a discuta despre sprijinul pe care formaţiunea etnicilor maghiari ar urma să îl acorde democrat-liberalilor pentru obţinerea unuia dintre fotoliile de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, respectiv un post de viceprimar al municipiului Oradea. Dorin Corcheş susţine că primele impresii sunt favorabile PDL. "Impresia mea este că aceste discuţii se vor materializa în susţinere reciprocă", a precizat liderul PDL Oradea, adăugând că UDMR nu a cerut suplimentarea funcţiilor de conducere din deconcentrate în schimbul susţinerii şi că nu s-a discutat nici despre păstrarea lui Szarkady Zsolt în detrimentul lui Cristian Bitea la desfiinţarea unuia din posturile de subprefect.
Descentralizare transformată în răzbunare politică
Secretarul general adjunct al PDL Bihor, Adelina Coste, s-a declarat nemulţumită de modul în care a reacţionat administraţia locală după primirea celor patru spitale de la Ministerul Sănătăţii. "Mi se pare dureros pentru noi că această descentralizare s-a transformat într-o răzbunare politică, în clientelism. Mi-a lăsat un gust amar faptul că primul lucru pe care l-a făcut administraţia a fost schimbarea directorilor de spitale şi realizarea unei schiţe populiste privind legalizarea şpăgii. Este o bătaie de joc. Numirea s-a făcut când pe protocoale nici măcar nu era uscată cerneala", a precizat Adelina Coste, adăugând că descentralizarea se va dovedi o tragedie, dacă va continua în acest fel. "Îmi pun un semn de întrebare asupra managerului de la Maternitate", a adăugat Coste, făcând referire la Gavrilă Grebenişan, care i-a fost coleg atât în PLD, cât şi în PDL. "Aştept ziua în care voi putea să intru în spital şi să îmi dau jos pălăria, ca la Debreţin", a mai menţionat Adelina Coste.
Tokes acuză conducerea UDMR Bihor
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Biroul de presă al europarlamentarului Tokes Laszlo, acesta şi-a exprimat suspiciunile la sfârşitul săptămânii trecute, la Tabăra de Literatură Partium, dând ca exemplu proiectul Centrului Ady. Acesta presupunea construirea unui centru literar care să includă un hotel şi băi termale, în satul natal al poetului Ady Endre, situat în judeţul Satu Mare, căruia i-a fost alocată - în 2002 - de Guvernul ungar suma de 320 milioane de forinţi, fonduri "risipite fără vreun rezultat". Potrivit lui Tokes, după căderea Guvernului Orban Viktor, noul guvern socialist-liberal l-a informat că proiectul Centrului Ady va fi derulat de Fundaţia Mecena, a omului de afaceri bihorean Alexandru Mudura, un apropiat al primului ministru de atunci, Medgyessy Peter, în colaborare cu liderii UDMR Bihor de atunci - Kiss Alexandru, Lakatos Peter, Foldes Bela şi Szabo Odon, preşedintele executiv al organizaţiei judeţene. Deşi a fost "mutat" la Oradea, proiectul nu a fost realizat nici acum, arată Tokes. Astfel, Tokes solicită forurilor abilitate din Ungaria să verifice "modul în care au fost cheltuite fondurile alocate comunităţilor maghiare de peste hotare de către guvernările social-liberale din perioada 2002-2010, având suspiciuni că o mare parte din acestea au ajuns în mâna clientelei politice a UDMR, fiind risipite fără vreun rezultat".
PNL-ul va pierde daca va merge pe mina trioului antiortodox.